PNL cere demisia lui Liviu Dragnea, după condamnarea din dosarul "Referendumul"
Alegeri Locale 2016. Liberalii cer demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al PSD ca urmare a condamnării sale în justiție, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al PNL București, Cezar Preda.
"PNL solicită demisia președintelui PSD în urma unei sentințe definitive dată de justiția din România. Este clar că menținerea pe funcție a dl Dragnea induce în întreg spațiul politicii românești ideea că infractorii pot conduce instituții democratice de forță, precum partidele parlamentare", a spus Preda într-o conferință de presă.
PNL consideră, potrivit liderului liberal, că "orice minut în care dl Dragnea rămâne pe funcție creează în întreaga Europă și în lumea democratică certitudinea că în România democrația "este în regres, că merge și așa".