PNL cere respingerea OUG privind traseismul politic
PNL cere Parlamentului respingerea OUG privind traseismul politic, care se află în dezbaterea Senatului, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuț Stroe, potrivit Agerpres.
"Săptămâna aceasta PNL propune și solicită Parlamentului respingerea urgentă a OUG 55 prin care s-a legiferat traseismul politic", a declarat Stroe, la finalul ședinței de unificare a liberalilor.
El a arătat că acest act normativ se află în dezbaterea comisiilor juridică și de administrație ale Senatului, punctând că prin aplicarea deciziei CCR trebuie să se prevadă în mod expres încetarea mandatelor consilierilor locali și județeni care au migrat de la un partid la altul, iar în privința primarilor se face referire la o eventuală revenire a acestora în partidul în care au fost aleși.
De asemenea, PNL cere dezbaterea de urgență a inițiativelor liberalilor de asumare prin vot deschis de către Parlament a voturilor în cazul solicitărilor justiției și de amendare a actualei legi electorale și reintroducerea prevederii potrivit căreia primarii pot fi aleși în două tururi de scrutin.