PNL decide dacă îl păstrează pe Marian Munteanu candidat

| 19 apr, 22:51

Conducerea liberală va anunţa mâine, la ora 18:00, ce decizie a luat în privinţa candidaturii lui Marian Munteanu la Primăria Generală a Capitalei. La doar o săptămână după desemnare, fostul lider al studenţilor se confruntă cu o revoltă în PNL la adresa sa şi cu multe critici venite din societatea civilă.

Răzvan Mironescu, candidat PNL pentru Primăria Sectorului 6: „Mi-am exprimat nişte rezerve vizavi de capacitatea domnului Marian Munteanu să facă faţă unor întrebări, care nu vor fi comode, în campania de stradă. Nu este oportună prezenţa sa pe stradă acum, în acest moment, în care programul pentru Bucureşti nu este definitivat. Nu cred că ar fi oportună retragerea sa, din cauza unei probleme de imagine pe care o genera pentru PNL. Acuzatiile care i-au fost aduse domnului Marian Munteanu nu au legătură cu prezentul. Domnul Cătălin Predoiu ar fi un candidat redutabil pentru Bucureşti, dar decizia aparţine domniei sale şi conducerii partidului”.

Surse liberale afirmă că, în şedinţa conducerii PNL, lui Marian Munteanu i s-a pus în vedere că trebuie să se delimiteze clar de trecutul său în care a fost acuzat de simpatii legionare şi în care a avut un discurs extremist.

La plecarea de la sediul PNL din Aleea Modrogan 22, acolo unde a avut loc şedinţa cu candidaţii pentru sectoarele Bucureştiului, copreşedintele Vasile Blaga a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor. "Ne vedem mâine", a spus acesta.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ