PNL îi solicită ministrului Agriculturii să prelungească perioada de înregistrare a produselor tradiţionale

| 04 sep, 2014

Deputatul PNL Mircea Dolha îi solicită public ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, prelungirea termenului limită impus producătorilor români pentru a-şi atesta şi reatesta produsele tradiţionale conform noii norme.

Într-un comunicat de presă remis joi AGERPRES, Dolha arată că există producători care nu vor reuşi să se încadreze în termenul limită fixat pe 11 septembrie pentru a-şi reatesta produsele tradiţionale.

'Sunt convins că dacă termenul limită (...) ar fi prelungit până la finele anului, mai mulţi producători tradiţionali vor reuşi să se înregistreze sau să îşi reînnoiască atestatele pe care le-au obţinut după normele anterioare. Consider că o decizie în acest sens ar reprezenta un semnal de susţinere pentru fermierii şi micii antreprenori care au păstrat reţetele vechi româneşti. Este păcat ca aceste produse tradiţionale să nu aibă şansa de a fi etichetate în continuare ca atare, pentru a fi recunoscute de toţi consumatorii', afirmă deputatul PNL.

El enumeră printre produsele tradiţionale care se află în această situaţie dulceţurile, pâinea, zacusca, specialităţile din carne sau brânzeturile.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ