PNL împotriva minorităţilor etnice. Să înţelegem că Iohannis este doar o nălucă?
Purtătorul de cuvânt al PNL nu face acum decât să încerce să ne convingă de ce anumite persoane nu pot ocupa funcţii şi demnităţi publice exact pentru că nu sunt de etnie română. Cu alte cuvinte, aceiaşi oameni care vor să ne convingă cât de bun este un etnic german pentru funcţia supremă în stat, urlă sus şi tare cât de nepotriviţi ar fi un lider UDMR în poziţia de Ministru al Culturii.
Deciziile luate de premierul Victor Ponta în ceea ce priveşte nominalizarea unui nou ministru al Bugetului şi al unui nou ministru al Culturii ocupă de câteva zile centrul dezbaterii politice din România. Acest subiect a constituit şi tema ultimei declaraţii publice ţinute de preşedintele Traian Băsescu, care a făcut tot posibilul pentru a-i discredita pe Claudiu Manda şi pe Rozalia Biro.
Citeşte şi: Ce spune Klaus Iohannis despre cetăţenia sa
Tot această temă a fost abordată şi de purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, miza principală a unui articol publicat pe blog şi preluat mai apoi de site-ul celor de la Adevărul fiind de a discuta despre cum premierul ar încerca să îşi mai aducă în executiv doi oameni pe care să îi poată controla. Şi totuşi, chiar şi la o citire superficială a postării doamnei Gorghiu de pe site-ul personal, o frază din ea nu are cum să nu ne sară în ochi, deputata PNL declarând: “Şi totuşi, dacă problemele de CV sunt cunoscute, ca şi cele de exprimare corectă şi înţelegere a limbii române, mai puţin transparente sunt inţentiile celor doi coabitanţi, căci nu ştim cât mai durează disputele sterile între Victor Ponta şi Traian Băsescu privind nominalizarea miniştrilor la Buget şi Cultură. ”
Cu alte cuvinte, purtătorul principal de mesaje al celui mai mare partid de opoziţie foloseşte mesaje mai degrabă adecvate unui naţionalist cu vederi înguste pentru a demonstra de ce şeful statului ar trebui să refuze oficial propunerea premierului în ceea ce priveşte postul de la Ministerul Culturii. Fără îndoială, preluarea unui mesaj caracterzat de şovinism reprezintă o strategie electorală periculoasă, din moment ce poate scoate în prim plan anumite elemente ale societăţii româneşti care împărtăşesc în mod real aceste opinii.
Citeşte şi: TRAIAN BĂSESCU: Între Ponta şi Iohannis, îl voi vota pe Iohannis
De asemenea, reîncălzirea dezbaterii pe probleme etnice reprezintă un subiect interesant, mai ales dacă vorbim despre PNL şi despre candidatul oficial al acestui partid în alegerile pentru funcţia supremă în stat. De câteva zile, toţi liderii liberali vorbesc despre modul în care premierul Victor Ponta l-ar fi atacat pe Klaus Iohannis pentru că este de etnie germană şi pentru că este luteran.
În schimb, purtătorul de cuvânt al PNL nu face acum decât să încerce să ne convingă de ce anumite persoane nu pot ocupa funcţii şi demnităţi publice exact pentru că nu sunt de etnie română. Cu alte cuvinte, aceiaşi oameni care vor să ne convingă cât de bun este un etnic german pentru funcţia supremă în stat, urlă sus şi tare cât de nepotriviţi ar fi un lider UDMR în poziţia de Ministru al Culturii.
O demonstraţie mai clară a ipocriziei de care dau dovadă liberalii şi a standardelor duble aplicate de acest partid nici că se putea. Poate că ar fi bine ca cei de la PNL să îşi asume o poziţie coerentă, atât faţă de alte etnii cât şi faţă de propriul lor candidat la funcţia supremă în statul român. Nu de alta, dar nu şti în ce direcţie poate evolua o temă atât de sensibilă mai ales că suntem în plină precampanie pentru prezidenţiale.