PNL - în lumea viselor

| 23 sep, 2013

PNL începe să fie acaparat de o aroganță periculoasă. Antonescu încă nu și-a văzut numele tipărit pe buletinele de vot, dar se crede președinte, și plusează afirmând că în 2016 PNL va da premierul, iar Hellvig se hazardează spunând că dacă PNL va lua 25% la europarlamentare, atunci șeful său de partid ar avea șanse și singur la prezidențiale, nu sub umbrela USL, implicit cu sprijinul PSD.

De unde această explozie de optimism, nu pot să-mi explic, având în vedere că de la un sondaj la altul, scorul președintelui PNL scade, aflându-se în continuare sub Victor Ponta.

Acest gen de declarații nu fac decât să creeze tensiune în USL și să le dea apă la moară acelor lideri ai PSD care insistă că nu se poate ca cel mai mare partid din România să nu aibă un candidat propriu la prezidențiale.

Aceste vise ale lui Antonescu n-au apărut acum, peste noapte. La începutul primăverii trecute, într-un interviu, președintele PNL declara că ținta PNL la alegerile legislative din 2016 este de 35% din voturi. În același interviu, președintele Senatului declara că ținta PNL pentru europarlamentare este 30%. Între timp se pare că s-a mai domolit, și a mai tăiat 5%. La cum arată sondajele, în primăvara lui 2014 va spune bogdaproste și pentru 15%, și se va întoarce la partenerii săi de alianță, rugându-i să-l ierte pentru imprudențele din această toamnă.

În politică orgoliile sunt mari, iar președintele liberalilor este un exemplu foarte bun în acest sens. Știe că succesul său depinde în mare măsură de PSD, dar vrea să dea de înțeles că s-ar putea descurca și singur. Uită că social-democrații, chiar dacă dau dovadă de disciplină și cumpătare, au de asemenea orgoliile lor, și n-ai de unde să știi când se va umple paharul.

Președintele PNL aruncă cu jigniri și ironii gratuite la adresa social-democraților fără niciun rost, fără a fi provocat, tocmai dintr-o frustrare neînțeleasă. Ultima sa „victimă” este Valeriu Zgonea, acuzat de liderul PNL că s-a dus la Roșia Montană din rațiuni pur electorale, ironizat pentru că a ales să coboare în subteran alături de mineri. Având în vedere sistemul electoral uninominal, nu cred că înțelege cineva cum ar putea beneficia Zgonea de voturile din Alba, în condițiile în care este parlamentar de Dolj. Singurul care a acționat pe baza unui calcul electoral (prost gândit) este chiar Antonescu, care în urma protestelor din București „s-a dat” cu Piața, mișcare total neinspirată, care până acum i-a adus numai critici.

Prin atacurile la adresa PSD, Antonescu mușcă mâna care l-ar putea hrăni cu multe voturi, suficiente cât să facă diferența dintre un simplu candidat și un ocupant al fotoliului de la Cotroceni. Domnule Antonescu, somn ușor, vise plăcute!

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 sep, 2013
TUDOR POPESCU
PACAT DE PNL
in anul 2002 Stolojan , om cu educatie manageriala a inventat asa numitul DRN . La- introdus in statut . Urmare impreuna cu Paul Pacuraru am facut un regulament care a atras specialistii din toate domeniile fara sa le conditionam apartenenta la PNL Asa am reusit sa compunem in 2004 cel mai serios program de guvernare . Apoi a ajuns la carma TARICEANU , personaj care n-a priceput mecanismul si ... l-a desfiintat . asa a disparut ultima sansa de a face din partiede .. INSTITUTII IN SLUJBA POPULATIEI . Acum am la mine o arhiva impresionata de lucrari care din serverul PNL .. au fost sterse
24 sep, 2013
vall
Iude
Cacarez, dar si Plonta, doi dobitoci fuduli, Iude ticaloase, isi vor plati marsaviile. E chestie doar de timp.
24 sep, 2013
cantautor
Antonescu "musca" mana care l-ar hrani cu multe voturi...
Daca face asta,eu il felicit...
Ce sa faca cu niste "firimituri"..?
23 sep, 2013
tipul
javre-pnl
javre din plastilina
23 sep, 2013
Serban
Vise taica, vise!
Prostul daca nu e si fudul, parca nu e prost destul. Se aplica in cazul arogantului Somnorila si practic la toti liberalii de carton , care au acaparat PNL-l.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ