PNL: Jandarmeria este folosită ca să îl apere pe Dragnea de ziarişti!
Ionel Dancă, purtător de cuvânt al PNL, acuză că Jandarmeria a fost folosită pentru a-l proteja pe Liviu Dragnea de ziarişti, miercuri, când a mers la ICCJ.
"Jandarmeria este folosita pentru a-l apara pe Liviu Dragnea de ziaristi la procesul de la Inalta Curte sau in interes de partid impotriva cetatenilor, cum s-a intamplat la ultimul congres PSD de la Sala Palatului. Asa ceva este inacceptabil iar ministra de Interne a lui Liviu Dragnea trebuie sa raspunda. Pesedizarea statului si a institutiilor de forta este un reflex autoritar de sorginte comunista care trebuie sa inceteze. Oamenii liberi si nevinovati nu trebuie paziti de jandarmi pe strada, in tribunale sau la reuniuni de partid", a scris Ionel Dancă, pe Facebook.
Judecătorii au decis ca termenul final în procesul în care liderul PSD Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman să fie pe 25 aprilie. Decizia vine la finalul a 7 ore de audieri şi după ce, în sala de judecată, a avut loc o confruntare între Liviu Dragnea şi fosta şefa a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu. A fost o premieră pentru ÎCCJ, iar motivul a fost că “au existat contradicţii între declaraţiile date de cei doi inculpaţi”, a precizat preşedintele completului de judecată de. Liviu Dragnea are deja o condamnare cu suspendare, în dosarul Referendumul.