PNL propune ca salariul debutanților în învățământ să fie echivalent cu salariul mediu pe economie
PNL propune ca salariul debutanților în învățământ să fie echivalent cu salariul mediu pe economie, a anunțat președintele interimar al liberalilor, Raluca Turcan.
Liberalii mai propun ca salarizarea și avansarea în cariera didactică să se facă pe criterii profesionale legate de rezultatele obținute și mai puțin dependent de criteriile administrative, iar profesorii să fie sprijiniți pentru a avea acces la rețele de formare continuă și cercetare.
"Creșterile salariale din educație trebuie făcute pentru creșterea performanței. Salariul unui cadru didactic trebuie să fie decent, să-l motiveze să intre și să rămână în învățământ, să reflecte pregătirea și performanța sa! PNL propune regândirea sistemului de salarizare în învățământ și cercetare, în paralel cu aplicarea unor sisteme eficiente și realiste de evaluare a calității activității în educație", a scris Turcan, joi, pe Facebook.