Poliția spaniolă a reținut la Madrid trei jihadiști, dintre care unul ''extrem de periculos''
Poliția spaniolă a reținut miercuri dimineața, la Madrid, în urma unui raid, trei presupuși jihadiști marocani, dintre care unul ''extrem de periculos'' și care era se pare membru al grupării teroriste Statul Islamic (SI), a informat Ministerul de Interne, citat de EFE.
Forțele de securitate consideră că presupusul membru al SI, în vârstă de 32 de ani, reprezintă ''o amenințare clară pentru securitatea'' Spaniei și profilul său coincide cu cel al teroriștilor implicați în atentatele din Marea Britanie și Franța. Individul reținut deținea un manual de fabricare a bombelor, precum și documente menite să îndoctrineze potențiali teroriști și să-i învețe cum să manevreze arme și explozibili până la a comite atentate sinucigașe.
Poliția a descoperit că bărbatul avea contacte, prin intermediul rețelelor sociale, cu membri activi ai Daesh (acronimul în limba arabă pentru SI — n.r.) aflați în zone de conflict din Siria și Irak. Individul încerca să racoleze persoane din anturajul său pentru ca acestea să comită ''un jihad violent'' pe teritoriul Spaniei. Potrivit EFE, în această situație păreau să se afle ceilalți doi indivizi arestați, cu vârste de 33 și 38 de ani, care locuiau în același apartament cu marocanul de 32 de ani.
La 26 iunie 2015, Spania a ridicat la 4 nivelul de alertă antiteroristă. De atunci, forțele de securitate au arestat 172 de presupuși teroriști jihadiști.