Ponta a anunțat că va candida la alegerile parlamentare din 2016 dacă va fi pus pe listă
Victor Ponta a declarat că va candida pentru un nou mandat de parlamentar la alegerile din 2016 dacă va fi pus pe listă.
Întrebat de jurnaliști dacă va candida la alegerile parlamentare, fostul premier a susținut: "Dacă mă pun pe listă, da. În 2016, îmi doresc să fim sănătoși și toate lucrurile bune pe care le-am făcut în anii aceștia să continue, că nu trebuie făcut nimic altceva decât să nu stricăm ce s-a început. Proiectul meu este întotdeauna alături de PSD Gorj. Dacă ei mă vor (cei de la Gorj — n.r.), eu îi vreau, toată lumea e mulțumită".
Acesta a ținut să le mulțumească celor ce i-au fost alături în campaniile electorale de până acum: "Vreau să le mulțumesc tuturor celor din Gorj, care întotdeauna au fost alături de mine și de noi în toate campaniile, și sunt convins că o să fie alături de noi și în 2016, atunci când, așa cum e normal, sunt alături de oamenii care au fost totdeauna echipa mea de la Gorj".
Ponta a făcut aceste precizări la cabinetul său parlamentar de la Târgu-Jiu.
Citeşte şi: Victor Ponta, PRIMUL în sondajele PSD pentru Primăria Capitalei