Ponta: Aderarea României la NATO înseamnă atingerea unui nou nivel de stabilitate şi securitate
Ziua în care România a aderat la NATO a devenit un moment de referinţă în istoria naţională, însemnând atingerea unui nou nivel de stabilitate şi securitate, se arată în mesajul prim-ministrului Victor Ponta, cu ocazia aniversării a 10 ani de la aderarea ţării noastre la Alianţa Nord-Atlantică.
'Aderarea la Alianţa Nord-Atlantică a reprezentat în 2004 un proiect naţional, de conlucrare politică. În aceşti zece ani de apartenenţă la Alianţă s-a dovedit că decizia noastră a fost una fundamentală şi corectă. Putem realiza acum, în actualul context internaţional complex, câtă dreptate au avut acei lideri politici care, în anii 1997-2004, au susţinut integrarea ţării noastre în NATO. Capacitatea României de a fi un partener viabil şi puternic pentru zona euro-atlantică ne-a pavat drumul către integrarea în Uniunea Europeană şi obţinerea unui climat pozitiv pentru dezvoltarea societăţii româneşti în ansamblu', subliniază premierul, în mesajul transmis sâmbătă AGERPRES.
Ponta afirmă că, în această zi, gândurile tuturor trebuie să se îndrepte ''mai ales spre eroii români care au participat la misiunile desfăşurate de NATO, garantând astfel securitatea noastră şi a aliaţilor noştri'.
'Meritul principal revine militarilor noştri, care sunt în prima linie a teatrelor de operaţii. Mulţumesc aliaţilor internaţionali pentru sprijinul pe care ni l-au acordat de-a lungul celor 10 ani şi, totodată, pentru deschiderea manifestată faţă de parteneriatul cu Republica Moldova!', susţine Victor Ponta.
Acum 10 ani, pe 29 martie 2004, România a devenit ţară membră, cu drepturi depline, a Alianţei Nord-Atlantice.