Ponta: Am fost într-o vizită în privat în Italia

| 13 ian, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat că în ultimele zile a fost într-o vizită programată în Italia, unde s-a întâlnit cu liderul socialiştilor italieni.

'Am fost într-o vizită în privat în Italia. Am fost trei zile în Italia cu soţia mea, ocazie cu care însă m-am întâlnit şi cu omologul meu, liderul partidului de guvernământ din Italia, pentru că peste fix o lună în Italia va fi congresul socialiştilor europeni în care se desemnează candidatul pentru Comisia Europeană. (...) Când nu sunt la Guvern sau într-o vizită externă, sunt cu familia. Preşedintele (Traian Băsescu-n.r.) cred că ştia unde sunt. SPP-ul ştie întotdeauna unde mă aflu', a declarat Ponta, duminică seară, la Antena 3.

Premierul a afirmat că discuţiile oficialilor români cu subsecretarul de stat american Victoria Nuland sunt confidenţiale.

'E foarte bine că a venit la Bucureşti. Este un subiect important în relaţia România - America despre care am discutat şi la ultimul CSAT cu preşedintele Băsescu, cu şefii serviciilor. Este un subiect care e nepublic, confidenţial şi despre care nu putem să dăm detalii în acest moment, însă asupra căruia domnul ministru Corlăţean este de departe cel mai îndrituit şi prin funcţie şi prin cunoştinţele sale diplomatice şi discutând cu celelalte instituţii ale statului să spună punctul de vedere al Guvernului', a arătat Ponta. 

Primul ministru a susţinut că cei care au spus că Victoria Nuland a venit în vizită este pentru a certa Guvernul trăiesc 'într-o iluzie fanariotă'.

'Este foarte bine că doamna Nuland a venit la Bucureşti, este foarte bine că s-a discutat despre acest subiect important şi s-au abordat şi altele. Toată nebunia asta că vine la Bucureşti ca să certe Guvernul ... să fim serioşi, deja oamenii trăiesc într-o iluzie oarecum fanariotă că te duci şi te plângi şi vine cineva. (...) Poziţia doamnei Nuland a fost extrem de apreciativă la adresa României, nu e vorba de un preşedinte, un prim -ministru sau un ministru de externe, ci e vorba de noi ca ţară şi America are şi trebuie să aibă aşa cum avem noi despre America o atitudine pozitivă, iar în rest s-a discutat despre subiectele care erau importante, în presa domnului Băsescu s-a discutat despre altceva, cu atât mai penibil a fost rezultatul pentru ei', a precizat premierul. 

Întrebat dacă a fost vreun fel de tensiune între el şi oficialul american şi că ar fi trebuit să aibă o întâlnire cu premierul, Ponta a răspuns: 'Nici vorbă de aşa ceva'. 

'Ba am fost la schi în Austria, eu nu schiez. ... Ba că am fost la vânătoare la Balc, sunt cunoscut că nu agreez vânătoarea şi nu mă duc la nicio vânătoare. Nişte oameni oarecum disperaţi', a afirmat Ponta.

Subsecretarul de stat american Victoria Nuland a efectuat vineri şi sâmbătă o vizită oficială la Bucureşti.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ