Ponta: Ar fi drept să îi scurtăm mandatul lui Băsescu, să nu aibă pensie. Nu ştiu dacă se va întâmpla

| 03 noi, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la România TV, că se gândeşte că poate ar fi drept ca preşedintele Traian Băsescu, la cât a încălcat Constituţia, să nu aibă mandat întreg, astfel încât să nu primească pensie, menţionând însă că dacă va putea evita o criză politică, o va face.

Întrebat ce ar trebui să facă Traian Băsescu pentru a fi suspendat iarăşi din funcţia de preşedinte, Ponta a răspuns: "Să încalce grav Constituţia". El a adăugat că actualul şef al statului încalcă în mod constant Constituţia "câte puţin".

Premierul a spus că se gândeşte că ar fi drept ca, la câte pensii a tăiat şi la cât de mult a încălcat Constituţia, preşedintele Băsescu să nu primească pensie de pe urma funcţiei, scurtându-i-se mandatul. Ponta a precizat că, din câte ştie, pentru a primi pensie un preşedinte trebuie să fi avut mandat întreg, fără a fi demis.

Întrebat dacă va fi suspendat Traian Băsescu, Ponta a subliniat că el doar se gândeşte că ar fi drept ca preşedintele actual să nu primească pensie, prin scurtarea mandatului. "Nu ştiu dacă se va întâmpla", a spus Ponta la România TV.

El a mai adăugat că dacă va putea evita o criză politică în România, o va face. "Dar asta nu înseamnă că Traian Băsescu poate să facă ce vrea", a precizat premierul.

Răspunzând unei întrebări, Ponta a dat ca exemple de încălcări ale Constituţiei din partea lui Train Băsescu recentele declaraţii ale acestuia la adresa Justiţiei în contextul procesului în care este implicat Mircea Băsescu şi la adresa serviciilor de informaţii în contextul fotografiilor cu Elena Udrea la Paris.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 noi, 2014
drako
nerusinatule
Mai mizilicule,Basescu a muncit pana sa intre in politica! Ai vrea tu sa fii ca el,hahalera!
04 noi, 2014
timi
cit de jigodie poti sa fi.......
Ponta-Tonta , tu idiotule iti dai singur foc la valiza , daca Iaconovici ex-presedinte al Ukrainienilor a fugit din tara cind a inceput revolutia in Maidan , macar a fugit cu foarte multi bani si obiecte de arta in valoare de 7 miliarde dollari .... tu ce faci ???unde ai sa fugi ??? ca sint sigur ca asta se va intimpla in caz de revolutie , ( ca nai sa stai ca Ceausescu sa fi prins) noua generatie te jupoaie de viu daca pune mina pe tine ......auzi la imbecilul drakului , face el legi !!!! f....te-n gura de mongol!
04 noi, 2014
tadeus
Daca
vrei sa vezi o Piata a Universitatii reeditata ca in 1990 incearca

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ