Ponta are dreptate în problema confiscării bunurilor

O nouă temă a apărut în dezbaterea publică, pornind de la declarațiile premierului referitoare la înăsprirea legislației rutiere, în sensul confiscării automobilelor conducătorilor auto care încalcă grav legea, confiscarea averilor ilicite și modificarea procedurilor privind exproprierea. În mod surprinzător și aproape scandalos pentru orice cetățean al unui stat civilizat, o mare parte a mass-media s-a declarat consternată de aceste propuneri ale premierului Ponta. De ce ar trebui să îmi fie mie, cetățean corect, plătitor de taxe și impozite, frică de faptul că Guvernul dorește să confiște averile ilicite? Zilnic vedem pe stradă persoane dubioase în mașini de sute de mii de euro, cu toții cunoaștem cazuri de persoane care trăiesc cu mult peste posibilitățile lor legale, cu toții vrem să stârpim corupția, dar totuși când apare o astfel de propunere, să îi spunem îndrăzneață, ne scandalizăm. De ce?

Constituția României prevede deja că bunurile folosite sau obținute în urma unor infracțiuni pot fi confiscate, însă nu vedem să se întâmple acest lucru prea des. Comisia Europeană deja s-a declarat în principiu de acord cu confiscarea averilor dobândite ilicit, reprezentanți ai Comisiei de la Veneția de asemenea, însă anumiți lideri de opinie din România sunt împotriva unor astfel de măsuri, deși seară de seară vorbesc despre averile fabuloase ale unor politicieni, averi dobândite în opinia lor, în mod ilegal. Atunci, pe cine protejează aceștia?

Câte cazuri de condamnări pentru fraude imense au fost în ultimii ani și în câte dintre acestea s-au recuperat prejudiciile? Chiar și în lipsa unor statistici oficiale, cu toții suntem de acord că procentul este infim.

Legat de propunerea de confiscare a automobilelor celor care încalcă grav legea, celor care merg cu viteze de peste 200 de km/h, care folosesc autostrăzile, și așa puține, pe post de piste pentru decolare, deoarece la astfel de viteze nu mai ai mult și îți iei zborul, în cel mai rău caz în câmp sau copacii de pe margini, luând și câteva vieți nevinovate cu tine, aceiași comentatori au găsit soluția îmbunătățirii infrastructurii, nu înăsprirea legislației. Mă întreb de ce francezii, elvețienii și belgienii au aplicat această măsură a confiscării automobilelor celor care circulă cu viteze cu 50 km/h peste limita legală, pentru că până la urmă ei au deja o infrastructură rutieră la care noi încă visăm? Degeaba vom avea drumuri la standarde occidentale, dacă nu vom avea și disciplină la aceleași nivel, iar disciplina apare ca urmare a măsurilor coercitive drastice. E adevărat că nemții au autobahn-ul fără limită de viteză, dar tot ei te arestează pentru 24 de ore dacă te prind băut la volan, iar amenzile sunt de ordinul miilor de euro.

Revenind la infrastructură, cum putem spera la autostrăzi gata în timp și la standarde occidentale, dacă timpul și banii cheltuiți cu exproprierile reprezintă peste 50% din valoarea proiectului? E cunoscut cazul Pasajului Basarab, a cărui construcție a fost blocată atât timp din cauza unor dărăpănături, pe care proprietarii doreau despăgubiri ca pentru niște adevărate palate. Nimeni nu a spus ca statul să facă exproprierile în mod abuziv, însă procedura trebuie grăbită. Nu este normal ca un proiect mare de infrastructură să fie blocat timp de câțiva ani doar pentru că proprietarul unui teren de 1.000 de mp vrea să profite de ocazie și să se îmbogățească peste noapte, la fel cum nu este normal să avem autostrăzi șerpuite din aceeași cauză, pentru că proprietarii anumitor terenuri au cerut sume exorbitante. Până la urmă, dacă proprietarii sunt nemulțumiți de despăgubirile primite, pot acționa statul în judecată. Odată ajuns în instanță, dosarul are trei posibile soluții: fie pretențiile proprietarului sunt acceptate, fie sunt respinse, fie se găsește o cale de mijloc, însă indiferent, proiectul continuă cu o mare întârziere. Așadar, dacă oricum proiectul continuă, de ce trebuie statul să aștepte până la finalizarea procesului? Doar ca să se piardă timp și bani?

Propunerile premierului sunt bine-intenționate, însă știm cu toții vorba aceea „drumul spre iad este pavat cu intenții bune”. Dacă vor fi incluse în proiectul de modificare a Constituției, acestea vor trebui codificate astfel încât să nu lase loc de abuzuri sau de interpretări care să le denatureze, iar aceasta nu este deloc o sarcină ușoară.