Ponta are dreptate - Miza blocajului de la Rompetrol

Se dă următoarea situaţie: în 2003, datorii de 600 de milioane de dolari ale Rompetrol către Statul Român sunt transformate în obligaţiuni, care în 2010, nefiind răscumpărate de companie, sunt transformate în acţiuni printr-o majorare de capital, statul devenind astfel acţionar la Rompetrol Rafinare, cu o participaţie de 44,69%. Autorităţilor nu le convine acest lucru, aşa că acţionează Rompetrol în instanţă şi contestă legalitatea conversiei obligaţiunilor în acţiuni. Guvernul pierde în primă instanţă, Tribunalul considerând că legea a fost respectată de către Rompetrol. În acest context, guvernul condus de Victor Ponta ia decizia de a se înţelege cu cei de la KazMunayGaz, proprietarii Rompetrol. Practic, guvernanţii aveau de ales între două variante:

a) continuă procesul, existând riscul să piardă şi în căile de atac, iar România nu primeşte nimic şi rămâne cu o participaţie de 44,69% dintr-o companie al cărui viitor este incert;

b) se înţeleg cu kazahii şi ajung la un acord amiabil.

USL a mers pe varianta b), ceea ce a dus la semnarea unui memorandum prin care Guvernul primeşte 200 de milioane de dolari pentru 26,69% din acţiunile deţinute la Rompetrol Rafinare, şi care mai prevede înfiinţarea de către kazahi a unui fond de investiţii în valoare de 1 miliard de dolari, care să finanţeze proiecte energetice din România, şi din care statul ar urma să deţină 20%, fără însă a contribui cu vreun ban.

Aşadar, conform zicalei „nu da cioara din mână pe vrabia de pe gard”, autorităţile au reuşit ca dintr-o situaţie care nu ducea nicăieri, să obţină 1,2 miliarde, bani pentru România. Din păcate însă, vrabia i-a făcut cu ochiul lui Traian Băsescu, iar în consecinţă acesta a făcut tot posibilul pentru a bloca legea prin care memorandumul semnat între Guvern şi Rompetrol era aprobat, demers care până acum i-a reuşit. Blocarea memorandumului a avut parte şi de complicitatea CCR, care o dată a spus ca legea este constituţională, iar la câteva luni, sesizată de preşedine, s-a răzgândit.

Ceea ce părea a fi un final fericit al unei situaţii care trenează de 10 ani, se poate transforma acum într-un deznodământ deloc plăcut. În cel mai rău caz, Rompetrol Rafinare ar putea intra în insolvenţă, iar atunci adio nu doar cele 1,2 miliarde de dolari care ar fi rezultat din memorandumul de înţelegere, dar adio 4,6 miliarde de lei, contravaloarea taxelor şi impozitelor pe care compania le plăteşte la bugetul de stat (suma este valabilă pentru anul 2012).

Lui Băsescu nu-i pasă că războiul său politic cu premierul Ponta are victime colaterale, şi anume cetăţenii români. Nu-i pasă de investiţiile de 2 miliarde făcute între 2008 şi 2012 de KazMunaiGas în România, nu-i pasă de miliardul de euro plătit anual la bugetul de stat, nu-i pasă de cei 1000 de angajaţi ai Rompetrol Rafinare şi nici de cele 1,2 miliarde de dolari pe care România le-ar fi câştigat de pe urma înţelegerii cu kazahii. Nu, el o ţine pe a lui şi vrea ca Statul Român să primească toţi cei 600 de milioane de dolari, pentru că 600 de milioane de dolari în logica lui Băsescu sunt mai importanţi decât 200 de milioane pentru 26% din acţiuni (statul va deţine în continuare 18% din Rompetrol Rafinare) plus 20% dintr-un fond de investiţii în valoare de 1 miliard de dolari, bani care se vor duce în proiecte româneşti. Dar nici măcar nu vorbim de o sumă certă, ci de o şansă infimă de a obţine aceşti bani.

Aceste lucruri ar trebui să ne intereseze în scandalul Rompetrol, nu certurile dintre politicieni. Nu e vorba neapărat de ce anume putem câştiga, ci mai degrabă despre cât am avea de pierdut.