Ponta: Chiar dacă cei patru asasini îşi îndeplinesc sarcina, eu nu mă întorc în PSD
Fostul premier Victor Ponta a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe, că nu se mai întoarce în PSD chiar dacă „cei patru asasini îşi îndeplinesc sarcina şi scapă de Dragnea“, cu toate că discută în continuare cu persoane importante din acest partid.
„Nu vă aşteptaţi ca dacă cei patru asasini îşi îndeplinesc sarcina şi scapă de domnul Dragnea, mâine mă întorc în PSD. Nu, am pornit acest proiect, Pro România pentru că ne dorim să avem succes. Într-adevăr, eu discut cu foarte mulţi foşti colegi din PSD, dar asta nu înseamnă că mă întorc“, a declarat Victor Ponta, în cadrul unei întâlniri cu membrii PRO România, la Constanţa, ironizând declaraţia lui Liviu Dragnea, cel care a afirmat că în aprilie 2017 „patru străini“ ar fi venit în România să-l omoare.
Pe de altă parte, Ponta a precizat că viitor sunt posibile colaborări politice, inclusiv cu cei de pe dreapta politică. „Că eu văd, la un moment dat, o posibilitate de a colabora politic cu cei de dreapta, o facem pentru bine României, dar eu vreau să avem succes cu Pro România. Le urez tot binele celor de la PSD şi de la ALDE, dar nu mai am nicio încredere în conducerile actuale“, a mai afirmat Ponta.