Ponta: Codul Rutier să fie mai dur, sunt multe accidente

| 18 sep, 2013

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Radu Stroe, ca la definitivarea noului Cod Rutier, aflat în dezbatere publică, să ţină cont mai ales de numărul prea mare al deceselor în accidente şi amenzilor neplătite.

"Să ţineţi cont de toate opiniile, dar cel mai mult vă rog să ţineţi cont de realitate: avem mult prea mulţi oameni care mor pe străzi în accidente rutiere, mult prea mulţi oameni care nu plătesc amenzi - noi le dăm amenzile şi ei le aruncă la coş, că nu păţesc nimic - prea multe vieţi pe care am putea să le salvăm. O să fim impopulari pentru o parte dintre cei care sunt supuşi unei legislaţii mult mai dure, dar cred că suntem din nou într-un moment, ca şi în alte zone, în care trebuie să luăm decizii. Continuaţi dezbaterea, îndreptaţi ce este de îndreptat, dar nu vă înmuiaţi", i-a spus premierul Ponta ministrului Stroe, în şedinţa de guvern, citat de Mediafax.

Ministrul a afirmat că se lucrează permanent la acest document, dar că au fost "atenuate" unele dintre sancţiunile pecuniare, inclusiv cele legate de ridicarea carnetului de condus, deoarece a ţinut cont de observaţiile primite din partea unor "personalităţi", a unor colegi din Parlament şi altele formulate "la emisiunile din media".

"Nu va fi chiar atât de rău...", a continuat Stroe, întrerupt însă de Ponta care l-a atenţionat ca noul Cod Rutier să nu fie totuşi "chiar foarte bun".

Ministrul a continuat spunând că nu drumurile, ci consumul de alcool, viteza şi condusul fără carnet sunt principalele cauze care conduc la accidente rutiere.

Noul Cod Rutier ar urma să fie aprobat de Guvern săptămâna viitoare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ