Ponta: Dacă Băsescu s-a apucat de strategii agricole, se pregăteşte să fie premier

| 01 iul, 2013

Faptul că preşedintele Traian Băsescu s-a apucat de strategii agricole înseamnă că se pregăteşte pentru funcţia de prim-ministru, deoarece Preşedinţia nu are nicio legătură cu agricultura, a declarat premierul Victor Ponta.

"Dacă pot să glumesc, dacă domnul preşedinte Băsescu s-a apucat de strategii agricole înseamnă că se pregăteşte pentru funcţia de prim-ministru, că nu are nicio legătură Preşedinţia cu agricultura", a spus Ponta la Antena 3.

Totuşi, Ponta a menţionat că nu vede posibilă o astfel de "rocadă", în care Băsescu să fie prim-ministru, iar el să devină preşedinte, explicând că îl susţine pe Antonescu pentru funcţia prezidenţială.

Preşedintele Băsescu a propus partidelor semnarea în septembrie, împreună cu organizaţiile din domeniul agro-alimentar, a unui pact pentru dezvoltarea agriculturii în perioada 2014-2030, care să preia obiectivele raportului comisiei prezidenţiale de specialitate, lansat, luni, în dezbatere publică.

Băsescu a mai spus că "o ţară cu un asemenea potenţial agricol care nu îşi hrăneşte propria populaţie trebuie să îşi pună întrebări", iar responsabilitatea de a corecta politicile agricole este în primul rând a oamenilor politici. El a arătat că trebuie "grijă" pentru ca acest document să nu rămână "îmbrăcat frumos în piele în biblioteca Preşedinţiei" şi să devină realitate.

În aprilie 2013, preşedintele Băsescu a reactivat Comisia prezidenţială pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România. Comisia a fost înfiinţată de către Traian Băsescu în iulie 2009, fiind condusă atunci de către Dacian Cioloş, în prezent comisar european pentru Agricultură.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ