Ponta: Dacă Morar rămânea şeful DNA, Băsescu stătea liniştit
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că preşedintele Traian Băsescu "a stat liniştit" câtă vreme şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost Daniel Morar.
"Cât timp a fost Daniel Morar şeful DNA, domnul preşedinte Băsescu a stat liniştit. Nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic, nici cu fratele cu Mircea Băsescu, nici cu Blejnar, nici cu alţii. Uite că lucrurile s-au mai schimbat şi domnul Băsescu spune: 'stai că nu mai e Morar acolo care să mă protejeze şi mai bine să mai stau preşedinte că nu se ştie ce se întâmplă!'. Asta e interpretarea mea", a explicat Ponta la România TV, comentând faptul că şeful statului nu demisionează în ciuda scandalului în care este implicat fratele său Mircea Băsescu.
Citeşte şi: Ponta: CCR a dat o decizie prin care Băsescu are aceeaşi imunitate ca parlamentarii, ar putea fi cercetat
Premierul a mai adăugat că Guvernul nu face nicio intervenţie în justiţie, iar CSM, Înalta Curte sau Parchetul General îşi vor da în această perioadă 'examenul de independenţă'.
"Guvernul nu face altceva în ceea ce priveşte justiţia decât să asigure măsurile de infrastructură şi funcţionale (..) noi asigurăm resursele pentru salarii, pentru funcţionarea instanţelor nu există nicio altă intervenţie a Guvernului şi nici n-ar fi bine să existe. CSM, Înalta Curte, Parchetul General, acum, în faţa acestei situaţii fără precedent îşi vor da, din punctul meu de vedere, examenul de independenţă. (..) Mandatul se apropie de final, iar teama pe care o are domnul preşedinte Băsescu este deja iraţională şi îl împiedică să ia decizii pe care altfel cu siguranţă orice om raţional le-ar fi luat", a mai spus Victor Ponta