Ponta: Dacă PNL va dori să revină la guvernare, eu voi fi de acord

| 23 feb, 2014

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat duminică la Antena 3 că va fi de acord cu o eventuală revenire a PNL la guvernare, în cazul în care liberalii vor decide acum să părăsească Guvernul.

Ponta a spus că, în cazul în care PNL ar dori să revină la guvernare, nu îl va găsi 'recăsătorit'.

'În ziua în care colegii liberali se vor decide să vină din nou alături de noi, în acea zi eu voi de acord. Eu cred că o guvernare puternică e o guvernare cu toţi patru împreună, nu separat. (...) Tot timpul voi lăsa o punte pe care dânşii, dacă vor, să păşească înapoi, şi nu-mi ascund speranţa că acest lucru se va întâmpla', a afirmat premierul Victor Ponta.

Acesta a adăugat că, dacă liberalii vor pleca din Guvern, programul pe baza căruia va guverna viitorul Executiv pe care îl va forma va fi tot cel al USL.

'Voi numi pe locul miniştrilor demisionari miniştri actuali, pentru a mai lăsa o perioadă, atât cât îmi permit Constituţia, de interimat, în care să găsim o soluţie după care voi continua. În mod sigur voi merge în Parlament şi voi continua cu un guvern care va avea ca program exact programul pe care l-a avut Uniunea Social Liberală', a răspuns Ponta, întrebat ce va face în ipoteza în care scenariul retragerii PNL de la guvernare se va confirma.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ