Ponta: Deciziile importante trebuie pregătite de Guvern, dar adoptate de Parlament
Premierul Ponta afirmă că deciziile esenţiale pentru ţară, precum cele privind proiectul Roşia Montană şi legea câinilor fără stăpân, trebuie să fie pregătite "tehnic" de Guvern, dar trebuie adoptate de Parlament, în urma unor dezbateri "transparente, democratice şi responsabile".
"Vreau să reiterez angajamentul nostru, acela ca deciziile cele mai importante pentru ţară să le pregătim tehnic în cadrul Guvernului, dar evident aşa cum văd că se întâmplă în toate ţările democratice când e vorba de decizii esenţiale pentru ţară, să fie adoptate în urma unor dezbateri democratice, transparente şi responsabile, în Parlamentul României", le-a spus Ponta miniştrilor prezenţi la şedinţa săptămânală a Executivului.
El a dat drept exemple în acest sens proiectul de lege privind exploatarea auriferă de la Roşia Montană şi proiectul de lege al câinilor fără stăpân, ambele fiind în prezent la Parlament.