Ponta, despre decizia parlamentarilor PP-DD: Şapte vor cu PNL, cinci cu noi
Premierul Victor Ponta a declarat marţi, la Palatul Parlamentului, că va avea discuţii cu cei cinci parlamentari PP-DD care au votat pentru susţinerea coaliţiei de guvernare.
'PP-DD nu a făcut niciodată parte din coaliţia de guvernare, a fost un acord cu parlamentarii PP-DD, valabil până la alegerile prezidenţiale. Acum, ştiu că a fost acolo (n.r.- în şedinţa PP-DD) un vot 7 la 5. Unii vor cu PNL-ul - cei şapte vor cu PNL, cei cinci cu noi. Ţine de bucătăria lor internă', a declarat Ponta.
Întrebat dacă intenţionează să discute cu PP-DD pentru susţinerea guvernului în Parlament, premierul a precizat că va purta discuţii cu cei cinci. 'Cu cei cinci, că cei şapte vor o colaborare cu PNL-ul şi, până la urmă, e dreptul lor suveran. Cu cei cinci, sigur că vreau să vorbesc', a arătat Victor Ponta.