Ponta, despre Dragnea: "Dacă va fi condamnat definitiv în dosarul Referendumul, decizia în privința șefiei PSD îi aparține"

| 25 ian, 14:47

Fostul premier Victor Ponta a declarat luni că, în opinia sa, președintele PSD, Liviu Dragnea, este nevinovat în dosarul "Referendumul" aflat pe rolul ÎCCJ, adăugând că, în cazul unei condamnări definitive, decizia în privința rămânerii la șefia partidului îi aparține acestuia și formațiunii sale.

"Cred că domnul Dragnea este nevinovat în dosarul în care a fost acuzat. Orice altceva nu am voie să comentez și nu pot să comentez. (...) Am fost, am depus mărturie în instanță, nu e o chestie politică, e o chestie că m-am dus în instanță și am vorbit știind, întâmplător, foarte bine ce s-a întâmplat în 2012. Restul lucrurilor nu pot să le comentez. Repet, opinia mea de cetățean este că domnul Dragnea nu a încălcat nicio lege în 2012 pentru care să răspundă din punct de vedere penal", a spus Victor Ponta, la DC News.

În opinia acestuia, în cazul în care se va ajunge la o condamnare definitivă a lui Dragnea, decizia pe linie politică îi aparține acestuia.

"Aceasta este doar decizia domniei sale și a PSD. Vreau să vă asigur că nu aștept, Doamne ferește, să pățească ceva rău Dragnea să-i iau eu locul. Nici vorbă de așa ceva", a adăugat Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ