Ponta, despre INUNDAŢIILE din nordul ţării: Concentrăm toate resursele necesare
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Palatul Parlamentului, că vicepremierul Gabriel Oprea l-a informat cu privire la măsurile luate pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor din nordul ţării şi a asigurat că vor fi concentrate "toate resursele necesare" pentru reparaţii şi pentru a nu avea "pierderi mai mari decât s-a întâmplat până acum".
"În ceea ce priveşte ce avem în acest moment foarte urgent, am vorbit puţin mai devreme cu domnul Oprea (n.r. Gabriel Oprea) referitor la situaţia din nordul ţării, m-a informat despre toate măsurile pe care le-a luat pentru a înlătura efectele inundaţiilor, pentru a interveni cu tot ceea ce se poate interveni şi mă va informa de asemenea la şedinţa de Guvern ( de miercuri n.r.)", a precizat Ponta, după întâlnirea sa şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Serbia, Maja Gojkovic, potrivit Agerpres.
Totodată, şeful Guvernului a asigurat că vor fi luate toate măsurile pentru a limita pierderile din zona afectată.
"Vreau doar să vă asigur că, sub coordonarea domnului Oprea, a Ministerului de Interne, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, concentrăm toate resursele necesare să reparăm ceea ce e de reparat şi să nu avem pierderi mai mari decât s-a întâmplat până acum", a mai precizat Ponta.
Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a dispus prefecţilor şi şefilor structurilor pentru situaţii de urgenţă din judeţele vizate de avertizări hidrologice de cod roşu, portocaliu şi galben de inundaţii să fie prezenţi în teritoriu pentru a acorda sprijin populaţiei.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, miercuri dimineaţa, cod roşu de inundaţii pentru bazinele Maja (judeţul Satu Mare şi Sălaj), Sălaj (judeţele Sălaj şi Maramureş) şi Bârsău (judeţul Maramureş), valabil până la ora 14,00, cod portocaliu pentru bazinele hidrografice din judeţele Maramureş, Satu Mare, Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud şi Sălaj, valabil până la ora 14,00, precum şi cod galben pentru judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Sălaj şi Mureş, valabil până la ora 23,00.
Conform MAI, la nivelul celor trei judeţe aflate sub cod roşu acţionează în teren pentru limitarea efectelor fenomenelor hidro-meteorologice peste 800 de pompieri militari, sprijiniţi de echipe de poliţie şi jandarmi, cu mijloacele tehnice aflate în dotare.
Comunicatul precizează că, în ultimele 24 de ore, ca urmare a manifestării fenomenelor hidro-meteorologice, echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au intervenit pentru evacuarea preventivă a 22 persoane din judeţul Sălaj, a unui cetăţean din Poiana Corbului, judeţul Satu Mare şi a altuia din judeţul Maramureş, aflaţi în pericol din cauza producerii unor viituri. În două şcoli din judeţul Sălaj, în localităţile Chieud şi Chieşd au fost suspendate cursurile miercuri dimineaţa, ca măsură preventivă.