Ponta, despre votul diferit PSD-PNL pentru referendum: A fost o neînţelegere
Votul diferit exprimat de grupul parlamentar al PSD şi de cel al PNL privind referendumul propus de către preşedintele Traian Băsescu a reprezentat doar o neînţelegere, afirmă liderul PSD, Victor Ponta.
"A fost o neînţelegere, realmente. Am vorbit la USL, pe lângă alte probleme, de faptul că împreună considerăm inoportun acest referendum, în sensul în care aruncăm banii, e doar o chestie politică, dar pe de altă parte am vorbit tot la USL că nu facem nimic să-l împiedicăm, adică nu-l amânăm, nu tragem de timp. Antonescu nu a participat, a plecat din ţară, eu am fost la Guvern, a fost o neînţelegere între cele două grupuri, nimic esenţial", a spus Ponta, citat de Mediafax.
Grupurile PSD şi UNPR "îşi exprimă surprinderea" faţă de decizia parlamentarilor PNL şi PC de a vota împotriva proiectului de hotărâre privind referendumul, menţionând că decizia liberalilor şi conservatorilor vine după ce în USL s-a convenit în favoarea unui vot pentru adoptarea acestei hotărâri.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că ceea ce au anunţat grupurile parlamentare PSD privind votul de marţi asupra referendumului propus de Traian Băsescu "nu este adevărat" şi că a fost convenit "contrariul".
Senatul şi Camera Deputaţilor au respins, marţi, cu 191 voturi "pentru", 123 de voturi "împotrivă" şi 69 de abţineri, hotărârea care avizează favorabil solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi.