Ponta: Doar cetăţenii UE au dreptul să cumpere terenuri de la 1 ianuarie 2014

| 20 noi, 2013

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că, potrivit proiectului de lege privind vânzarea terenurilor, doar cetăţenii Uniunii Europene vor avea dreptul să cumpere terenuri în România de la 1 ianuarie 2014.

"Comunicaţi adversarilor politici că cetăţenii arabi şi cetăţenii chinezi nu sunt membri ai Uniunii Europene. Am văzut că vor să apere terenul României de chinezi şi arabi, nu sunt cetăţeni ai Europei. (...) De la 1 ianuarie, cei care au dreptul conform acordului semnat de România să cumpere terenuri sunt cetăţenii Uniunii Europene'', a precizat Victor Ponta, conform Agerpres.

Într-o postare pe un site de socializare, deputatul PDL Elena Udrea şi-a exprimat, în urmă cu câteva zile, temerea că, în 2014, străinii vor cumpăra 'tot terenul agricol al României, mai ales chinezii.'

La rândul său, ministrul Agriculturii a precizat că actul normativ prin care se vor reglementa tranzacţiile cu terenuri va fi un proiect de lege care se va transmite Parlamentului spre aprobare. Daniel Constantin i-a calificat drept 'uşor confuzi' pe reprezentanţii opoziţiei care, în opinia sa, 'trebuiau să facă ceva până în acest moment'. Constantin a adăugat că, prin această lege, se dă 'o şansă comunităţilor locale să aibă acces la terenurile agricole'.

Guvernul discută în şedinţa de miercuri proiectul de lege privind măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.

Potrivit proiectului, străinii care vor să achiziţioneze terenuri agricole în România, după 1 ianuarie 2014, nu vor mai fi nevoiţi să se limiteze la doar 100 de hectare şi nici să aibă cunoştinţe în domeniul agricol sau o perioadă minimă de activitate în acest sector.

Noul proiect vizează şi înfiinţarea Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, prin reorganizarea Agenţiei Domeniilor Statului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ