Ponta: Domnul Dragnea, când va demisiona, nu se va duce acasă
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat luni, la Botoşani, că liderul Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, ar fi trebuit să demisioneze de la conducere în momentul în care a fost condamnat în al doilea dosar de corupţie.
Liderul Pro România susţine că, pe viitor, "Dragnea, când va demisiona, nu se va duce acasă", adăugând că acesta va merge "în faţa legii".
"În momentul în care a fost condamnat în al doilea dosar, obligatoriu domnul Dragnea trebuia să se retragă, dacă îl interesa soarta PSD. Prostiile astea cu statul paralel, cu Soros... Haideţi, că nu le crede nimeni! Sunt un praf în ochi. Spre deosebire de mine - eu am demisionat şi m-am dus acasă -, domnul Dragnea, când va demisiona, nu se va duce acasă", a afirmat Ponta.
Pe de altă parte, fostul preşedinte al PSD susţine că nu va mai pronunţa numele actualului lider social-democrat "când acesta nu va mai fi în funcţie".
"Cel care ia deciziile în România pentru viaţa noastră de zi cu zi este domnul Dragnea. Când domnul Dragnea nu va mai fi în funcţie, nu o să mă mai auziţi pronunţându-i numele. Nu mă interesează viaţa domniei sale. Nu îi doresc nici rău, nici bine. Atâta timp însă cât deciziile le ia singur, nu se consultă cu nimeni, este datoria noastră să luăm poziţie", a adăugat Victor Ponta.