Ponta: Doresc ca viitorul preşedinte care va promulga bugetul să fie mai puţin orgolios
Premierul Victor Ponta a declarat luni seară, la Antena 3, că îşi doreşte ca preşedintele care va promulga bugetul pe 2015 să fie mai puţin orgolios, precizând că a preferat să cedeze în disputa cu Traian Băsescu pe tema bugetului pe anul viitor pentru că de activitatea Guvernului depinde viaţa de zi cu zi a românilor.
'Atunci când de activitatea Guvernului depinde viaţa fiecărui român, de aici şi de peste Prut, orgoliul meu sau mândria mea sunt mai puţin importante. (...) Ştiţi foarte bine că nu ard de bucurie când trebuie să fac vreo întâlnire cu preşedintele sau să discutăm. (...) Până la urmă, preşedintele a zis că este contra accizei, dar o acceptă de la 31 martie, deci nu era chiar contra accizei, era o idee - 'domnule, să fiu şi eu consultat, că altfel vă încurc lucrurile cu bugetul!', a spus Victor Ponta.
Primul ministru a admis că fără acciză va fi 'o lipsă de încasări la buget în jur de 600 de milioane de lei, deci cam o sută - o sută şi ceva de milioane de euro'.
'O să încercam să o recuperăm din faptul că, având bugetul aprobat, plătim toate subvenţiile la agricultură chiar din ianuarie, dăm drumul la lucrările de infrastructură (...), avem creşterile acelea la pensii, la medicii rezidenţi, la profesorii debutanţi', a explicat primul ministru.
Ponta a adăugat că bugetul pe 2014 a fost preţul mândriei preşedintelui Traian Băsescu.
'Bugetul pe 2015 îl va promulga un alt preşedinte al României. A fost, dacă vreţi, preţul mândriei, ca să nu zic orgoliul preşedintelui, şi sper să fie ultimul preţ pe care-l plătim cu toţii, dar important e că de la 1 ianuarie România are buget (...) Şi îmi doresc foarte mult ca viitorul preşedinte, cel care va promulga bugetul pe 2015, să fie mult mai puţin orgolios şi mult mai interesat de viaţa românilor şi mai puţin de orgoliul şi mândria sa', a concluzionat primul ministru.