Ponta: Efectul PRU - Băsescu moare de frică, nu mai prinde 5% şi intrare în Parlament

| 02 sep, 12:10

Fostul premier Victor Ponta consideră că preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, atacă Partidul România Unită deoarece 'moare de frica' faptului că 'electoratul naţionalist' nu va vota PMP la alegerile parlamentare şi, astfel, această formaţiune 'nu mai prinde 5% şi intrare în Parlament'.

"Efectul PRU: Băsescu moare de frică - nu mai prinde 5% şi intrare în Parlament. Îl cunosc bine pe Traian Băsescu. Pot chiar să îmi fac o nouă teză de doctorat în 'Băsescologie'. Dacă a început atacul la PRU şi Bogdan Diaconu, o face fiind speriat că îi ia din votanţii PMP şi nu mai face 5% să intre în Parlament. Calculul este corect - Băsescu a încercat să păcălească şi electoratul naţionalist, dându-se de trei ori peste cap ca în poveşti şi uitând de ce a făcut zece ani ca preşedinte. Şi acum nu mai ţine păcăleala", scrie Ponta, vineri, pe Facebook. 

Fostul premier mai spune că, în opinia sa, temerile fostului preşedinte sunt justificate fiindcă electoratul naţionalist nu va vota un partid care este condus "de cel care a vândut cel mai mult România altora pentru salvarea sa proprie". 

"Nu PRU şi Diaconu au scos faimoasa formulă cu '...La licuriciul cel mai mare', nici nu au adus PRU şi Diaconu FMI în ţară, nici nu au semnat fără mandat în numele României faimosul MTO care trebuia să condamne România la subdezvoltare. Nu au vândut România la negocierile pentru Bugetul UE 2014-2020 ca să primim jumătate din ce au primit Ungaria, Polonia sau Cehia şi nici nu au condus PRU şi Diaconu Guvernul 2009-2011 care băgat în faliment sute de mii de firme cu capital românesc şi a lăsat în şomaj 750.000 de români. Deci, frica lui Băsescu de PRU este justificată (...) şi pe Băsescu şi PMP nu îi mai vedem din decembrie în Parlament! Asta chiar că sună foarte bine. Băse - ţi-e frică!", mai scrie Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ