Ponta: Este un gest de normalitate politică ca Antonescu să reprezinte România la Zagreb

| 28 iun, 2013

Premierul Victor Ponta a afirmat, vineri seară, că ştia de decizia preşedintelui Traian Băsescu de a-i cere preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, să reprezinte România la Zagreb, când oficial Croaţia se va alătura celor 27 de state deja membre ale Uniunii Europene şi că este ''un gest de normalitate politică''.

''Ştiam mai de mult acest lucru. Mi se pare un gest de normalitate politică. Eu sunt plecat în Asia şi nu puteam să particip, preşedintele probabil are alt program şi totuşi Croaţia este o ţară prietenă cu România, intră în UE, iar faptul că este reprezentată de numărul doi, de dl. Crin Antonescu, este un semn de respect, este un semn absolut normal. Sunt absolut convins că Crin Antonescu ne reprezintă foarte bine, iar toate poveştile acelea vechi sper că se închid în acest fel. (...) Mă simt foarte bine într-o Românie care măcar în afara graniţelor ţării se comportă civilizat şi nu îşi exportă războaiele din ţară peste graniţe'', a spus Ponta într-o intervenţie telefonică la România tv.

El a afirmat că şi-ar dori ''tot timpul o coabitare în trei'' în reprezentarea României în afara ţării.

''În afara ţării să ştiţi nu e România nici a lui Băsescu, nici a lui Antonescu, nici a lui Ponta. În momentul în care mergem la Bruxelles, la Zagreb, aici oamenii vorbesc despre... sunt interesaţi de România nu de cine e prieten şi cine nu e prieten între şefii temporari, evident, ai României, iar faptul că intrăm în acest gen de normalitate nu poate decât să prindă bine României. Faptul că nu mai mergem... Ştiţi, eu ştiu cât de mult a costat România stilul acela oribil în care toate înjurăturile şi toate minciunile despre România le spuneau nişte români şi am impresia că le mai spun încă pe la Bruxelles, dar din ce în ce mai puţini. Faptul că ieşim în afara graniţelor ţării, cu presedintele ţării la Bruxelles, cu preşedintele Senatului la Zagreb, eu la Beijing, asta nu poate fi decât un lucru bun pentru România şi sunt foarte bucuros că se întâmplă acest lucru'', a mai spus Ponta. 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că l-a rugat pe preşedintele Senatului, Crin Antonescu, să-l reprezinte la ceremonia care va avea loc duminică la Zagreb, cu prilejul aderării Croaţiei la Uniunea Europeană, iar acesta a fost de acord. 'L-am delegat să mă reprezinte. L-am rugat să mă reprezinte şi a fost de acord. Şi îi mulţumesc că a fost de acord', a spus Băsescu, la Bruxelles, întrebat cu privire la participarea preşedintelui Senatului la ceremonia de la Zagreb.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, va reprezenta România la ceremonia organizată duminică seară, la Zagreb, cu prilejul aderării Croaţiei la Uniunea Europeană, începând cu 1 iulie, a informat Camera superioară a Parlamentului. La ceremonia care va marca, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, evenimentul istoric al aderării Croaţiei la UE sunt invitaţi să participe şefi de stat şi de guvern din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene şi din state din Balcani.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ