PONTA, femeilor din PSD: Nu e nevoie să mă dezbrace domnul preşedinte ca să vă conving să mă votaţi
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus, la Şcoala de vară a femeilor social-democrate, că, spre deosebire de alţi candidaţi, despre el se ştie foarte bine ce a făcut şi ce face şi că nu este nevoie să fie dezbrăcat de Traian Băsescu şi nici să îşi toarne găleţi cu gheaţă în cap pentru a fi votat.
Victor Ponta a participat, vineri după-amiază, la Şcoala de vară a femeilor social democrate care are loc la un hotel din staţiunea Mamaia, unde a fost întâmpinat cu flori, iar în momentul în care a intrat în sală mulţimea s-a ridicat în picioare şi a început să scandeze "Ponta preşedinte".
"Spre deosebire de alţi candidaţi, ştiţi foarte bine ce am făcut şi ce fac, nu e nevoie să mă dezbrace domnul preşedinte, ca eventual să vă conving să mă votaţi. Nu trebuie să ne punem găleţi cu gheaţă în cap, poate doar la picioare, să stăm cu picioarele în gheaţă şi să ne gândim bine la ce avem de făcut", a declarat Victor Ponta.
El a mai spus că încet, încet încearcă să dezbrace haina de premier şi să se comporte ca un viitor preşedinte.
"Apropo de obsesia asta cu dezbrăcatul candidaţilor, eu încerc să dezbrac haina de prim-ministru încet, încet, să mă comport ca cineva care vrea să fie preşedinte", a afirmat Ponta.
El a mai spus că în 2014 nu sunt şanse să fie învins de o femeie în cursa prezidenţială, dar că pentru 2019 ar trebui să îşi facă griji.
În finalul discursului, Ponta s-a referit la posibilitatea ca funcţia de preşedinte al PSD sau cea de premier, în cazul în care el va câştiga alegerile prezidenţiale, să fie ocupate de o femeie.
"Toată lumea vorbeşte cine o să fie prim-ministru şi şeful PSD după alegeri şi mă gândeam că... ", a spus Ponta, fiind întrerupt de o voce din sală care a afirmat că aceste funcţii ar putea fi ocupate de o femeie.
Ulterior, Victor Ponta le-a spus jurnaliştilor că nu el va decide cine va conduce PSD după alegeri dacă el va fi ales preşedinte, dar că sunt femei social-democrate care au o imagine bună şi o experienţă politică superioară altor colegi.
"Nu decid eu, eu nu o să spun cine o să conducă PSD, asta o decide PSD, dar sunt doamne în partid care au confirmat de-a lungul anilor şi ştiţi că cel puţin cele cinci vicepreşedinte pe care le avem, multe dintre ele au şi o imagine mai bună, şi o greutate politică mult mai mare decât alţi colegi de-ai noştri", a mai spus Ponta.
Întrebat dacă vede o femeie câştigând alegerile prezidenţiale, Victor Ponta a răspuns că nu în 2014, dar că la următoarele alegeri este posibil acest lucru.
Ponta le-a mai spus jurnaliştilor că Traian Băsescu a câştigat alegerile pe greşelile adversarilor şi că el nu trebuie să greşească.
De altfel, şi în discursul susţinut în faţa femeilor social-democrate Victor Ponta a spus că în următoarele 75 de zile nu va merge la nicio saună, ci va sta numai acasă, precizând că în această perioadă nu trebuie făcute greşeli.
Printre femeile prezente la Şcoala de vară a PDS se află Rovana Plumb, preşedintele organizaţiei de femei,Ecaterina Andronescu, ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo.