Ponta garantează că NU va creştele taxele în 2015-2016 dacă iese preşedinte
Candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC la alegerile prezidenţiale, premierul Victor Ponta, a declarat, marţi seară, că, dacă el va ocupa funcţia de preşedinte iar Călin Popescu-Tăriceanu va fi premier, în 2015 şi 2016 nu vor creşte taxele.
"Dacă eu sunt preşedinte şi Călin Popescu-Tăriceanu premier, vă garantez că nu vor exista măriri ale taxelor şi impozitelor în 2015 şi 2016. În primul rând, dacă vom avea instabilitate politică, adică o luăm de la capăt cu un preşedinte care se ceartă cu prim-ministrul, sigur nu vă garantez nimic, pentru că în instabilitate politică inevitabil apar şi problemele economice. Repet, dacă sunt preşedintele României şi Călin Popescu-Tăriceanu este prim-ministru, vă garantez că pe stabilitate economică şi pe cifrele certificate în acest moment nu este nevoie de nicio taxă sau vreun impozit suplimentar", a precizat Victor Ponta într-o emisiune a B1 TV.
Ponta a adăugat că Guvernul va lua în calcul plata în avans a drepturilor salariale câştigate în instanţă de unii bugetari şi a căror plată a fost eşalonată până în 2016, prin mai multe acte normative.
"Avem o situaţie fără precedent: avem un excedent bugetar, adică am cheltuit mai puţin decât am încasat, pentru că am avut încasări suplimentare. Am discutat chiar ieri (luni - n.r.) cu guvernatorul Băncii Centrale, am spus că asta e situaţia, cred că avem vreo 18 miliarde de lei în contul de la Trezorerie. Cum am putea să folosim diferenţa până la 2,2, cât avem dreptul la deficit, fără să creăm o problemă pentru anul viitor? Una dintre măsurile pe care şi guvernatorul mi-a zis că o va analiza, dar sună bine: Guvernul României are de plătit - către cetăţeni, către profesori, către magistraţi - hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pentru 2009-2010, în sumă de 5,7 miliarde de lei, pe care le are eşalonate în 2015-2016", a spus premierul.
Potrivit lui Victor Ponta, dacă aceste sume câştigate în instanţă ar fi plătite în luna decembrie a acestui an, în avans, ar aduce câteva avantaje în următorii doi ani.
"Dacă noi le plătim acum în decembrie, există următoarele avantaje: în 2015-2016 am economisi 5,7 miliarde de lei, ceea ce nu-i puţin deloc, pentru că acoperim efectul scăderii CAS fără probleme; al doilea efect este că aducem bani în consum şi o parte importantă se întorc ca TVA, ca taxe; al treilea efect este că nu mai rămânem datori la cetăţenii României", a explicat Ponta.