Ponta: La Nana este vorba de crimă organizată, Udrea este sprijinită în acea zonă de o reţea
Autorităţile vor lua măsuri legale în cazul incidentului de la Nana, produs în timpul unei vizite a Elenei Udrea, deoarece este vorba de crimă organizată, Udrea fiind sprijinită în acea zonă de o reţea, a afirmat premierul Victor Ponta.
"Este vorba de crimă organizată, pentru că Udrea este sprijinită în acea zonă de o reţea pe care aţi văzut-o la televizor, şi evident că se vor lua măsuri legale. Pe de altă parte, cred că asocierea lui Băsescu cu cea a Elenei Udrea cu fraudele şi de la Nana, care continuă acum cu manifestările pe care le-aţi văzut, reflectă, de fapt, modul în care cei doi au înţeles să facă politică în România", a spus Ponta, conform Mediafax.
Poliţiştii din localitatea Curcani, comuna Nana, judeţul Călăraşi s-au autosesizat şi au deschis un dosar de cercetare privind agresarea unei femei de către reprezentanţi ai PMP, în timpul unei vizite a Elenei Udrea în comuna Nana, fiind făcute cercetări pentru lovire sau alte violenţe.
"Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Curcani s-au sesizat din oficiu, în seara de 07 mai a.c., cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi, în timpul unei vizite efectuate de lideri ai unui partid politic, în parcul din localitate, a avut loc o agresiune", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi.