Ponta: Lucrăm la un sistem diferenţiat de redevenţe. Noua lege, aplicabilă oricăror noi concesiuni

| 04 iun, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că Guvernul lucrează împreună cu experţii Băncii Mondiale la un sistem de redevenţe diferenţiat privind exploatările terestre şi cele maritime, el arătând că noua Lege a redevenţelor va fi aplicabilă oricăror noi contracte de concesiune.

”Cu siguranţă, şi asta este practicat la nivel european şi mondial, nu poţi să ai aceleaşi redevenţe pentru resursele exploatate terestru şi cele din mare, mă refer la Marea Neagră în cazul nostru, pentru simplul motiv că sunt difrerenţe uriaşe de investiţii şi de profit. Şi atunci ideea este să găsim un sistem diferenţiat şi lucrăm împreună cu experţii Băncii Mondiale la un sistem diferenţiat de redevenţe care să păstreze şi exploatările din off shore profitabile”, a sus Ponta.

El a arătat că investiţiile în Marea Neagră vor depăşi un miliard de Euro, potrivit discuţiilor pe care le-a avut cu reprezentanţii Exxon şi Petrom.

„Vorbeam azi dimineaţă cu reprezentanţii Exxon şi Petrom. Investiţiile în Marea Neagră vor depăşi bine un miliard de Euro. Ideea este că orice companie trebuie să-şi şi recupereze acele investiţii, altfel nu le face”, a subliniat Ponta.

Pe de altă parte, Ponta a fost solicitat de jurnalişti să comenteze afirmaţiile reprezentanţilor Petrom, care spuneau că redevenţele nu pot fi majorate deoarece primează contractele de concesiune, care sunt pe 20-30 de ani.

Premierul a spus că noua Lege a redevenţelor va fi aplicabilă oricăror noi contracte de concesiune.

„Cred că încurcaţi puţin lucrurile şi nu aş vrea să mă obligaţi şi pe mine să le încurc. Prin Legea de privatizare a Petrom a existat un termen de zece ani în care statul român se obliga să nu schimbe condiţiile. Acest termen de zece expiră anul acesta, după care noua Lege a redevenţelor poate să privească cu siguranţă orice noi acorduri de concesiune de la momentul adoptării noii legi”, a spus Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ