Ponta: mi-ar părea rău să plece Relu Fenechiu de la Transporturi
Premierul Victor Ponta a declarat în cadrul unui interviu în exclusivitate la România TV că i-ar părea rău să plece ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, în cazul în care va fi condamnat pe 4 iulie.
Premierul Victor Ponta a declarat la România TV că exclude posibilitatea să preia ca interimar conducerea Ministerului Transporturilor în cazul in care Relu Fenechiu va fi condamnat de instanţă, la termenul de pronunţare programat pentru 4 iulie.
"Mi-aş dori să avem un interimat cât mai scurt. Dincolo de controversele din presă consider că este un ministru foarte eficient, a deblocat programul pe transporturi, mi-ar părea rău să plece din Guvern. Eu îmi doresc să lucrez cu oameni eficienţi", a spus Victor Ponta.
Atât Ponta, cât şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au declarat declarat de mai multe ori că speră ca pe 4 iulie, la termenul de judecată, Relu Fenechiu să fie declarat nevinovat, dar că acesta va fi înlocuit din postul de ministru dacă judecătorii vor emite o decizie de condamnare.
Despre neînţelegerile dintre PNL şi PC
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat că votul dat de alegători a fost pentru USL, iar neînţelegerile dintre PNL şi PC nu vor afecta coaliţia de guvernare. "Nu văd niciun pericol pentru USL, poate aceste mişcări sunt nişte poziţionări pentru alegerile europarlamentare", a subliniat Victor Ponta.
Acesta a punctat că alegătorii nu vor vedea atacuri între candidaţii uniunii, PSD, PNL, PC, pentru că nu concurează pe aceeaşi alegători.
"Pentru PSD alegerile europarlamentare au o miză importantă, Partidul Socialiştilor Europeni are o şansă să treacă pe primul loc în faţa Partidului Popular European, iar pentru România e important ca viitorul preşedinte al Comisiei Europene să fie din partea socialiştilor europeni", a menţionat premierul.