Ponta: Nu am avut o înţelegere cu Antonescu pentru Codul penal. Băsescu vorbeşte ca la cârciumă

| 13 dec, 2013

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, că nu a avut o înţelegere cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, pentru modificarea Codului penal. Reacţia premierului vine după ce preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat vineri că a avut un aranjament cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, pe legea amnistiei şi graţierii şi pe Codul Penal încă de luni.

"Nu răspund pentru ce fac aleşii. Ministrul Justiţiei va verifica Legea amnistiei", a declarat premierul Victor Ponta. Co-preşedintele USL a mai spus că între el şi liderul PNL Crin Antonescu nu a existat nicio înţelegere pentru modificarea Codului penal, notezaă RomâniaTV.net.

Traian Băsescu a declarat, vineri, că poate "confirma" că atât Victor Ponta, cât şi Crin Antonescu au ştiut de modificările la Codul Penal, "aranjamentul" fiind făcut luni, înainte de plecarea premierului la Johannesburg.

"Omul acesta (Victor Ponta - n.r.) minte, oricum a minţit şi ieri, şi pe români. Şi Crin Antonescu la fel. Şi ieri a minţit, când s-au făcut că dau înapoi. Amândoi au ştiut foarte bine. Aranjamentul între Ponta şi Antonescu pe legea amnistiei şi pe Codul Penal s-a făcut luni. Amândoi au ştiut foarte bine. Astăzi vă pot confirma că s-au înţeles ca în timp ce Ponta era la Johannesburg aceste legi să treacă", a declarat Traian Băsescu, într-o emisiune la B1 TV.

Şeful statului a mai spus că Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu sunt "marii aranjori ai jocului".

"Nu vă uitaţi că au dat sarcină unui şmenar politic, cum e Zgonea sau Iordache", a mai spus el.

Şeful statului a adăugat că modificările la Codul Penal dau liber la corupţie, iar 90% dintre parlamentarii care au votat aceste legi habar n-au ce au votat. Băsescu a amintit şi de avertismentele lansate de comunitatea internaţională.

"Această modificare a Codului Penal dă liber la corupţie. România este în afara unor angajamente elementare. Eu susţin în continuare că 90% dintre parlamentari nu au ştiut ce au făcut. Suntem în pericol ca România să fie dată un exemplu. (...) România nu este o ţară fără anticorpi. Intervenţia puterilor externe i-a făcut să dea înapoi mai repede. Altfel, cu capacitatea de a minţi a lui Ponta, Antonescu, Zgonea, Voiculescu ne-ar fi fost mult mai greu să ajungă mesajul la populaţie", a mai spus Traian Băsescu la B1TV.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.

Prin această decizie, preşedintele şi parlamentarii ies şi de sub incidenţa articolului 253 indice 1 din Codul penal, privind conflictul de interese, definit drept "fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură".

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.

De altfel, Comisia juridică a întocmit raportul luni seară, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii.

Imediat, comunitatea internaţională a avut poziţii critice la adresa Parlamentului României, după votul de modificare a Codului penal.

Ambasada SUA a transmis că modificările Codului Penal reprezintă "un pas înapoi pentru România" şi acţiunea Parlamentului "este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României".

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ