Ponta: Nu intenţionez să dau ordonanţă pe amnistie şi graţiere, e neconstituţional

| 06 ian, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu ia în calcul posibilitatea de a emite o ordonanţă de urgenţă pentru amnistie şi graţiere, întrucât un astfel de demers ar fi neconstituţional.

'Nici nu intenţionez şi nici nu cred că se poate. Din câte ştiu eu, în Constituţie se prevede că Parlamentul dă legi în acest sens. Deci nu s-a pus problema vreodată. Atunci când s-a pus problema să se dea ordonanţă, am explicat foarte clar că e neconstituţional şi nu intenţionez să fac aşa ceva. Este dreptul Parlamentului, prevăzut de Constituţie, de a aproba legi de amnistie sau graţiere colectivă, graţierea individuală ţinând de şeful statului', a declarat Ponta, la finalul şedinţei Biroului Permanent al PSD.

Premierul Ponta a mai spus ca Legea minelor este una 'absolut necesară'.

'În mod sigur este o lege necesară pentru că, dincolo de propagandă, se referă la foarte multe resurse naturale şi avem foarte multe situaţii de blocaj. Remin Baia Mare ar fi, să zic, prima care îmi vine în minte, dar sunt şi altele. Dar, mă rog, în România cine ţipă mai tare are şi dreptate, ceea ce nu e corect. Deci o lege a minelor, iniţiată de altfel de ministrul Vosganian, e absolut necesară', a spus Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ