Ponta: Pensii şi salarii mărite, doar dacă Băsescu promulgă Legea bugetului asigurărilor sociale
Premierul Victor Ponta a declarat că pensiile şi salariile pot fi majorate de la 1 ianuarie doar în varianta în care preşedintele Traian Băsescu promulgă Legea bugetului asigurărilor sociale şi retrimite Parlamentului doar bugetul de stat pe 2014.
"Există o singură variantă raţională pentru preşedinte şi poate că în al treisprezecelea ceas va găsi acea brumă de raţiune pe care din păcate nu o are în ultima perioadă: poate să promulge bugetul asigurărilor sociale - că sunt două legi separate - poate să promulge Legea bugetul asigurărilor sociale şi atunci, da, pot să dau pensiile mărite chiar de la 1 ianuarie şi eventual să retrimită bugetul ca să-şi facă omul ambiţia, să nu pară că e slab şi să critice cine ştie, doamna Udrea, că e prea slab", a spus Ponta, citat de Mediafax.
Întrebat dacă i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să pună în aplicare acest scenariu la întâlnirea de marţi seara, Ponta a răspuns negativ, arătând că a realizat în acest moment această variantă.
"Nu, chiar acest scenariu nu. Acum am realizat, din punct de vedere procedural, dacă spune că se pot da pensiile mărite. Nu se pot da decât dacă domnia sa promulgă Legea bugetului asigurărilor sociale şi retrimite doar Legea bugetului", a spus Ponta.
Iniţial, Ponta a spus că Băsescu "minte" atunci când afirmă că Guvernul poate opera majorările promise fără ca bugetul să fie aprobat.
Solicitat să comenteze faptul că preşedintele susţine că şi fără buget se pot opera acele majorări promise de salarii, Ponta a răspuns: "Preşedintele din păcate minte. Nu pot să îl acuz că nu ar şti, ştie foarte bine că, atât timp cât nu am baza legală, cum pot să măresc un salariu sau o pensie dacă nu am baza legală? Baza legală este Legea bugetului sau Legea bugetului asigurărilor sociale".
El a revenit şi a precizat că pensiile şi salariile pot fi majorate de la 1 ianuarie doar în varianta în care preşedintele Traian Băsescu promulgă Legea bugetului asigurărilor sociale şi retrimite Parlamentului doar bugetul de stat pe 2014.