Ponta: PSD este cel mai puternic partid politic din România

| 06 feb, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat joi, în debutul reuniunii Comitetului Executiv al PSD, că partidul pe care îl conduce este cea mai puternică formaţiune politică din România, lucru recunoscut şi de adversarii politici ai social-democraţilor.

Liderul PSD a adăugat că formaţiunea sa va trebui să dovedească, de asemenea, şi faptul că are pregătită o "viziune" pentru o bună guvernare a ţării.

"Anul acesta toată lumea care ne este adversar politic spune că suntem cel mai puternic partid politic. Nu rămâne decât să dovedim că merităm acest loc, că merităm încrederea oamenilor la vot, adică la momentul adevărului şi că avem o viziune pentru România şi putem să conducem România aşa cum am mai făcut-o şi în alte dăţi foarte bine, după ce, în noiembrie, din fericire, zece ani de regim greşit, anti-naţional se vor fi terminat. Evident, cele mai multe dintre speranţele românilor şi din aşteptări, chiar şi din cele ale acelora care nu ne votează, se îndreaptă tot către noi, către cel mai puternic partid din România", a spus Ponta.

Victor Ponta a ţinut să precizeze că este optimist în ceea ce priveşte evoluţia partidului pe care îl conduce şi rezultatele pe care le va obţine în anul 2014.

"Ca să fiu sincer, sunt mai degrabă optimist pentru anul 2014. Şi aş vrea să vă transmit acest optimism şi domnul Dragnea vă va transmite cum se facem ca optimismul să se transforme în realitate, cum se concretizează în rezultate politice şi atunci, într-adevăr, vom putea spune că anul 2014 a fost un an foarte bun pentru noi ca partid şi pentru noi ca mişcare politică", le-a spus Ponta colegilor săi de partid.

De asemenea, premierul a ţinut să precizeze că PSD are la acest moment toate pârghiile pentru a reuşi să demonstreze că este un partid politic puternic şi responsabil faţă de electoratul social-democrat.

"Avem conducerea Guvernului. În Parlament, de asemenea, avem conducerea Camerei Deputaţilor, conducerea Senatului. Avem cei mai mulţi preşedinţi de Consilii Judeţene, cei mai mulţi primari de municipiu reşedinţă de judeţ, cei mai mulţi parlamentari. Asta înseamnă o obligaţie extraordinară faţă de cei care ne-au votat", a mai spus preşedintele PSD.

Totodată, Ponta le-a spus colegilor săi că în cadrul reuniunii Comitetului Executiv vor trebui validate modul de participare la alegerile europarlamentare, prima parte a listei candidaţilor PSD, adăugând că "de la (locul - n.r.) 18 încolo se va completa cu alte candidaturi", dar şi măsurile politice asumate.

"Astăzi trebuie să vă supun discuţiei şi aprobării modul în care vom candida la PE. A fost ideea pe care nu am respins-o niciodată, de a candida sub forma USL, dar erau nişte probleme de natura negocierii interne, a modului în care mergem în grupurile politice, a candidatului pe care noi o să îl susţinem pentru preşedinţia Comisiei Europene şi atunci vă voi propune să mergem la alegerile pentru PE alături de UNPR şi PC", a mai precizat Ponta.

Tag-uri: psd, victor ponta
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ