UPDATE: Primii răniți din Muntenegru vor fi aduși în câteva ore în România

| 25 iun, 2013

Primii pacienţi răniţi, internaţi la Podgorica, în urma accidentului de duminică, au părăsit spitalul, în ambulanţe, ei urmând a fi transportaţi la avioane şi, ulterior, în România.

Zece dintre răniți vor ajunge la Spitalul Clinic Floreasca, 11 la Spitalul Universitar de Urgenţă, patru răniţi la spitalul Elias şi patru la Bagdasar Arseni, au declarat surse medicale citate de Agerpres.

Cetăţenii români aflaţi în stare gravă, la terapie intensivă, la Podgorica vor fi transportaţi marţi în România cu primul avion militar din cele trei trimise în Muntenegru, cel de-al doilea avion va transporta pacienţi stabilizaţi din punct de vedere medical, iar al treilea aparat va repatria corpurile neînsufleţite ale victimelor tragicului accident rutier produs duminică, informează diplomaţia română.

Toate persoanele care şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier produs în Muntenegru au fost identificate, a afirmat marţi premierul Victor Ponta, la începutul unei şedinţe extraordinare de Guvern. „Am fost informat că acum s-a încheiat de către autorităţile din Muntenegru identificarea persoanelor decedate. Deci putem trece la procedurile legale privind anunţarea familiilor. Pe măsură ce procuratura din Muntenegru va da avizul necesar, avem pregătit la Podgorica avionul pentru transportarea către Bucureşti a trupurilor neînsufleţite”, a spus Ponta.

El a precizat că, după îndeplinirea procedurilor necesare la Institutul de Medicină Legală, autorităţile de la Bucureşti vor asigura transportul către oraşele şi comunele de origine ale victimelor.

Premierul le-a mulţumit autorităţilor care s-au implicat în soluţionarea acestui caz: medici, poliţişti, diplomaţi. 'A fost o operaţiune dificilă şi totuşi cred că de data aceasta autorităţile române şi-au făcut datoria, au arătat că cetăţenii români aflaţi în dificultate în afara ţării nu sunt lăsaţi în voia sorţii. Iată, sunt mai puţin de 48 de ore de la momentul producerii tragediei şi putem să aducem în ţară atât persoanele decedate, cât mai ales bolnavii pentru a fi îngrijiţi aici', a afirmat Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Ministerul Transporturilor şi Ministerul Afacerilor Interne au de făcut verificări legate de accidentul din Muntenegru, dar a adăugat totodată că acum 'nu e momentul să căutăm pe cine să ne răzbunăm', ci 'să fim solidari şi să încercăm să arătăm respect şi compasiune' pentru cei care au avut de suferit.

'Ministerul Transporturilor înţeleg că a pornit toate verificările necesare pentru a se stabili dacă au fost respectate prevederile legale de către companie. La fel, Ministerul de Interne, aveţi de elucidat şi de comunicat foarte clar problema cu unul dintre şoferi, care era şi angajat. Restul lucrurilor tehnice le vom afla după expertiza la faţa locului făcută de autorităţile din Muntenegru. Cred însă că acum nu e momentul să căutăm pe cine să ne răzbunăm, cred că e momentul să fim solidari şi să încercăm să arătăm respect şi compasiune pentru cei care au avut de suferit', a declarat primul ministru, în debutul şedinţei de guvern.

Premierul a mai precizat că miercuri va avea loc o nouă şedinţă de guvern, în cadrul căreia se va discuta despre toate cheltuielile neprevăzute care au apărut la Ministerul Apărării, la cel de Interne, precum şi la Ministerul Sănătăţii, în urma accidentului respectiv.

El a subliniat că toate 'lucrurile care ţin de cheltuielile neprevăzute', efectuate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii vor fi 'acoperite' miercuri în şedinţa de Guvern.

Un număr de 18 persoane au murit după ce un autocar s-a prăbuşit într-o prăpastie din Muntenegru, iar alte 29 au fost rănite.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ