Ponta: Să nu lăsăm propaganda negativă să câştige încă odată şi să reînviem blestemul Meşterului Manole

| 21 oct, 2014

VICTOR PONTA CANDIDAT. Preşedintele PSD, Victor Ponta, candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC la funcţia supremă în stat, a declarat marţi seară că are o mare ambiţie, aceea de a schimba în România un mit fundamental, al meşterului Manole, 'un blestem prin care ţara a trecut de multe ori'.

VICTOR PONTA CANDIDAT. 'Meşterul Manole, un adevărat român, ce ziua construia, noaptea se dărâma. Şi România a trecut de multe ori prin acest blestem până la urmă. Vreau să vă aduc aminte că în 2004 România intrase în NATO, se pregătea să intre în UE, aveam creştere economică şi iarăşi am dărâmat tot, mergând şi crezând că negativul, că răul, că cel care vine şi acuză fără să spună ce o să facă el, e mai bun să-l alegem preşedinte. În 2004 nu au votat românii pentru Băsescu, au votat împotriva a ceva, în 2009 la fel, nu au votat pentru Băsescu, au votat împotriva a ceva. În 2014, după cum vedeţi, în fiecare zi aflăm de ce nu e bine să mă voteze românii pe mine ca preşedinte, dar nu aflăm ce ar face ceilalţi, nu aflăm de ce sunt ei mai buni, nu aflăm de ce Udrea, Iohannis, Macovei, toţi cei care se trag din Traian Băsescu ar trebui să vină din nou, să continue ceea ce Traian Băsescu a făcut în aceşti zece ani', a spus Ponta la întâlnirea cu membrii şi simpatizanţii PSD din Sectorul 3.

El le-a cerut susţinătorilor săi să nu lase 'propaganda negativă' să câştige încă odată şi să reînvie blestemul Meşterului Manole.

'Vreau să vă rog pe dumneavoastră, să mergeţi zi de zi şi să vorbiţi cu oamenii, să nu lăsăm propaganda negativă, cea care şi în 2004, şi în 2009 le-a spus românilor să voteze contra, să n-o lăsăm să câştige încă odată şi să reînviem blestemul Meşterului Manole, să o luăm iarăşi de la capăt şi să stricăm tot ceea ce am făcut', a mai precizat liderul PSD, adăugând că el nu va fi ''în niciun caz ciobănaşul din Mioriţa'.

'S-au întâlnit domnul Băsescu cu domnul Iohannis, mări se vorbiră şi se sfătuiră, ca l-apus de soare ca să mă omoare. Vreau să vă anunţ că eu cred că ei doi o să moară şi că eu voi lupta alături de dumneavoastră până la capăt pentru România', a încheiat Ponta.

Au mai luat cuvântul vicepremierul Liviu Dragnea, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi preşedintele Organizaţiei PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu. 

La întâlnirea găzduită de Centrul Sportiv Apollo au fost prezenţi aproximativ 1100 de susţinători ai candidatului PSD la prezidenţiale, Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ