Ponta: şefii instituţiilor financiare internaţionale au dat un mesaj de credibilitate României

| 17 iul, 2013

Toţi şefii marilor instituţii financiare internaţionale au fost la Bucureşti, de la începutul acestui an, a precizat miercuri premierul Victor Ponta, care a adăugat că mesajul de credibilitate transmis de aceştia este mai important pentru investitorii străini decât unele informaţii apărute în presa română.

"Cred că suntem singura ţară în care toţi şefii marilor instituţii financiare internaţionale, FMI, Banca Mondială, BEI, BERD, au fost la Bucureşti de la începutul anului. Au dat un mesaj de credibilitate şi de soliditate a României, de potenţial de dezvoltare, şi asta-i un lucru pe care investitorii străini vor să-l audă şi vor să-l audă de la asemenea persoane. Altfel, dacă citesc presa română, probabil că ar fugi din România, însă în momentul în care marile instituţii internaţionale arată că România şi-a terminat cu bine un acord, că are potenţial, că are posibilitatea de dezvoltare, în continuare, acela e semnul pe care ne putem baza în viitor", a afirmat primul-ministru, la începutul şedinţei de Guvern.

Victor Ponta a subliniat că mandatul cu care România va începe negocierile cu Fondul Monetar Internaţional pentru încheierea unui nou acord de tip preventiv ar urma să fie aprobat miercuri în şedinţa de Guvern.

"Astăzi avem... e adevărat, la confidenţial, că aşa a fost întotdeauna şi aşa e normal. Nu am înţeles exact cine ne zicea să prezentăm de acum ce vrem să negociem cu FMI, că atunci nu mai e negociere, atunci le spunem să se uite la televizor, să vadă delegaţia FMI ce vrem să facem. Însă avem astăzi mandatul de negociere. Vicepremierul Chiţoiu şi ministrul Bugetului, domnul Voinea, vor avea coordonarea, însă fiecare dintre dumneavoastră, care aveţi diverse teme, ştiţi foarte bine, aveţi calendarul de întâlniri. Lucrurile sunt foarte clare şi, evident, le vom comunica şi Parlamentului, şi tuturor celorlalte instituţii publice", a mai declarat şeful Executivului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ