UPDATE Întâlnirea de urgenţă dintre Ponta şi Antonescu s-a încheiat. La ce concluzie au ajuns
Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au întâlnit după disensiunile legate de comisia de anchetă privind terenurile Ioanei Băsescu, anunţă România TV.
UPDATE Şedinţa s-ar fi încheiat fără ca liderii USL să ajungă la o înţelegere cu privire la înfiinţarea comisii de anchetă pentru creditul contractat de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, susţin surse citate de hotnews.ro. Premierul Victor Ponta a plecat fără a face declaraţii, adaugă aceleaşi surse.
Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că a discutat cu liderii grupurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă în "cazul Călăraşi", deoarece comisia de la Senat are o altă misiune, respectiv analiza activităţii CEC Bank. "Mi-au spus liderii de grup PSD, şi de la PNL, şi de la PC că lucrează la formarea unei comisii comune. (...) Liderii de grup vor să propună o comisie a Camerei Deputaţilor şi Senatului care să ancheteze activitatea tuturor acelor persoane angajate în instituţiile publice legată de afacerea de la Călăraşi", a spus Ponta. El a precizat că acea comisie de la Senat se ocupă strict de activitatea CEC. "E altă prevedere regulamentară, este doar la Senat, este doar la Comisia de Buget -Finanţe şi are ca obiect o singură problemă: modul în care CEC, bancă integral de stat, a respectat legile", a adăugat Ponta.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a negat, miercuri, că ar fi fost sunat de premier marţi şi ar fi discutat despre subiectul comisiei de anchetă privind "cazul Călăraşi", aşa cum spusese anterior Victor Ponta.