Ponta: Sper ca liberalii să nu sacrifice USL pentru un proiect personal al domnului Antonescu

| 24 feb, 2014

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că speră ca liberalii "să nu sacrifice" proiectul USL în favoarea unui 'proiect personal' al liderului PNL, Crin Antonescu.

"Sper şi doresc ca mâine seară colegii liberali să nu sacrifice un proiect atât de important pentru un proiect personal al domnului Antonescu. Proiectul domniei sale trebuie să fie înscris în marele proiect naţional care este USL. Din partea noastră este toată dorinţa de a merge mai departe împreună şi de a ne atinge obiectivele. (...) Orice discuţii politice apar, important este să nu uităm de ce am format USL şi care sunt obiectivele sale", a afirmat Ponta în şedinţa BPN al PSD, la care au fost invitaţi să participe preşedinţii UNPR şi PC, Gabriel Oprea şi Daniel Constantin.

Ponta a precizat că obiectivele asumate de USL, dar şi de Uniunea Social Democrată sunt asigurarea unei bune guvernări a României şi a unui regim politic democratic.

"Vă propun încă o dată, astăzi, să facem toate eforturile care ţin de Uniunea Social Democrată pentru a continua cele două obiective fundamentale pe care ni le-am asumat în urmă cu trei ani, şi anume, să schimbăm un regim politic, regimul lui Traian Băsescu, cu un regim democratic, european şi modern şi să guvernăm bine ţara", a spus premierul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ