Ponta: Sper să avem o soluție din partea CCR privind bugetul pe 2015
Premierul Victor Ponta a declarat luni, la începutul ședinței Guvernului, că așteaptă o soluție din partea Curții Constituționale referitoare la contestația depusă de liberali cu privire la bugetul pe anul viitor.
"Astăzi se discută la CCR contestația PNL privind bugetul. Sper să avem o soluție și de la 1 ianuarie să intrăm în noul buget. Altfel, stăm cu 1/12 din bugetul pe 2014 și nu putem aplica măsurile prevăzute în noul buget", a susținut Ponta.
Curtea Constituțională discută luni sesizarea PNL privind bugetul de stat pe anul 2015.
Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost aprobat pe 21 decembrie de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Parlamentarii au votat bugetul de stat cu 339 voturi 'pentru' și 141 'împotrivă'.
Ulterior, deputatul liberal Eugen Nicolăescu a informat că grupurile parlamentare ale PNL și PDL vor contesta la Curtea Constituțională bugetul de stat pe anul 2015. 'Avem două argumente: principiul legalității și principiul respectării angajamentelor internaționale', a explicat Nicolăescu, în plenul Parlamentului.
El a adăugat că opoziția a votat împotriva bugetului propus pentru 2015, pentru că acesta 'în loc să lupte împotriva corupției, stimulează corupția'.