Ponta: Sper ca Fenechiu să fie achitat de către instanţa supremă
Premierul Victor Ponta afirmă că speră ca Relu Fenechiu să fie achitat, vineri, de către instanţa supremă, adăugând că va avea şi o discuţie cu acesta.
"O să vorbesc cu dânsul, sper să fie achitat", a spus Ponta, potrivit Mediafax.
El a anunţat anterior, de mai multe ori, că Relu Fenechiu va fi înlocuit în postul de ministru al Transporturilor dacă va fi condamnat şi nu a exclus varianta de a-şi asuma conducerea interimară a ministerului, precizând însă că speră să nu fie obligat să recurgă la aceste decizii deoarece Fenechiu este un ministru eficient.
Instanţa supremă este aşteptată să anunţe vineri decizia în dosarul "Transformatorul" al ministrului Relu Fenechiu, după ce, la ultimul termen, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut pedeapsa maximă pentru acesta şi ceilalţi inculpaţi, care este de 15 ani de închisoare cu executare.
Verdictul ar urma să fie făcut public la ora 15.00.
Decizia nu va fi una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Completul de cinci magistraţi al instanţei supreme.
Joi, cu o zi înainte de anunţarea verdictului, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a remis presei un comunicat cu "informaţii relevante privind dosarul penal", în care susţine că "prin analizarea probele aflate la dosarul cauzei rezultă, dincolo de orice dubiu, contrariul celor reţinute în rechizitoriu".
"La data de 10.07.2013 am depus concluzii scrise prin care am solicitat achitarea, pentru că, în esenţă nu a fost săvârşită nicio faptă penală, nu există prejudiciu, nu a existat nicio înţelegere, activitate de ajutor sau de înlesnire pentru săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, nici ale faptei de abuz în serviciu, cu atât mai puţin cele ale vreunei forme a participaţiei la săvârşirea acestei infracţiuni", arată Fenechiu.
Completul care judecă dosarul "Transformatorul", formată din preşedintele Francisca Vasile, Ilie Iulian Dragomir şi Mirela Sorina Popescu, au respins, la termenul din 4 iulie, toate probele şi excepţiile invocate de avocaţii lui Fenechiu şi ai celorlalţi inculpaţi.
Judecătorii au respins o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de avocatul ministrului Transporturilor, prin care se arăta că ordonanţa de urgenţă a guvernului ce reglementează atribuţiile Gărzii Financiare sunt în contradicţie cu mai multe articole din Constituţie şi cu articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Magistraţii au respins, după ce iniţial au admis, şi audierea unui martor propus de avocaţii lui Petru Andronache, director comercial al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2005.
Totodată, a fost respinsă o cerere prin care se solicita instanţei să ceară Serviciului de probaţiune Iaşi să întocmească referate de evaluare în cazul celor judecaţi în acest dosar.
Tot la termenul din 4 iulie, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut instanţei supreme condamnarea lui Relu Fenechiu şi a celorlalţi inculpaţi din dosarul "Transformatorul" la pedepse cu închisoarea cu executare orientate spre maxim, pentru infracţiunile de care aceştia sunt acuzaţi pedeapsa maximă fiind de 15 ani.