Ponta: Suntem în situația în care nu mai avem președinte. O gașcă luptă pentru doamna Udrea
Premierul Victor Ponta, întors din concediu, l-a contrazis, la România TV, pe președintele Traian Băsescu în privința prezenței CFR Marfă în ședința CSAT și a atacat desele comunicate comunicate ale Administrației Prezidențiale în cele 10 zile în care a lipsit.
"Noi ne-am împărțit funcțiile în stat: eu mă ocup de pâine, domnul președinte de circ. Să faci un CSAT ca să-ți bați joc...ca să arăți că am plecat...mi se pare de mintea copiilor. De trei a fost CFR Marfă în CSAT. Asta a fost a 4-a oară. Dacă mergem în stilul ăsta iresponsabil, când pleacă Băsescu în străinătate, convoc CSAT-ul. Eu tot văd niște comunicate de la Administrația Prezidențială de asemenea mitocănie și prostie. Circul ăsta de la Cotroceni ajunge în zona mai joasă decât a manelelor. Suntem în situația în care nu mai avem președinte. O gașcă luptă pentru doamna Udrea", a spus Victor Ponta.
Premierul a spus că a contrasemnat o mulțime de dectete ale președintelui iar marți, 13 august, a contrasemnat hotărârea de privatizare a CFR Marfă.
"Când am aterizat am aflat de şedinţă şi am murit de râs. L-am sunat pe domnul Oprea (vicepremierul Gabriel Oprea, n.r.) să se ducă. Nu am mai vorbit cu preşedintele Băsescu imediat după accidentul din Muntenegru. A folosit moartea unor oameni pentru o minciună politică. Să foloseşti moartea unor români ca să minţi la televizor mi se pare mai mult decât o ticăloşie", mai spus Ponta.
Întrebat de susținerea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor, Ponta a spus că până acum propunerea numirii acestuia la minister nu a fost respinsă de Băsescu. "Dacă o respinge facem imediat a doua propunere pe care nu o mai poate respinge", a spus Băsescu.
De asemenea, Ponta a răspuns atacului lui Băsescu la folosirea nejudicioasă a banilor la autostrada Arad-Nădlac."Domnul Băsescu în acest moment nu mai are nicio treabă. El vrea să o facă pe Udrea preşedinte. Acea autostradă a fost licitată de doamna Boagiu domnului Iordache care acum este în puşcărie", a spus premierul.
Acesta a adăugat că președintele se plimbă din loc în loc, cu camerele după el. "Ăsta e circul de vară. Singurul lucru care m-a amuzat: o să punem o placă mare cu AMR. Cât a mai rămas din regimul Băsescu-Udrea", a spus Ponta.
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x