Ponta: Toţi liderii europeni trebuie să vadă în România o ţară civilizată, care respectă valorile europene

| 28 apr, 2014

Toţi liderii europeni trebuie să vadă în România o ţară civilizată, care respectă valorile europene, a declarat premierul Victor Ponta la Antena 3.

Precizarea premierului vine în contextul declaraţiilor de vineri ale preşedintelui Traian Băsescu referitoare la candidatura lui Martin Schulz la şefia Comisiei Europene.

"Poate că noi, românii, ne-am obişnuit şi cu lipsa de politeţe şi cu lipsa de bună creştere şi cu lipsa de respect pentru atribuţiile constituţionale din partea domnului Băsescu, însă, ceea ce e important şi cu ceea ce nu trebuie să ne obişnuim este modul în care prietenii, partenerii noştri europeni ne văd ca ţară civilizată, ca ţară europeană care respectă instituţii şi valori. Mi s-a părut inacceptabilă poziţia preşedintelui Băsescu. Eu cred că România este o ţară în care toţi liderii europeni, indiferent de familia politică pe care o reprezintă, sunt primiţi cu politeţe şi cu respect. (...) Toţi liderii europeni, ca Martin Schulz, ca toţi cei care sunt din altă familie politică, trebuie să vadă în România o ţară care respectă valorile europene şi trebuie să vadă o ţară civilizată, care se comportă civilizat", a precizat Victor Ponta.

Primul ministru a adăugat că, în cazul în care candidatul Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va veni în România, îl va primi cu respect şi cu consideraţie.

'Acest gen de atitudine face rău României atunci când preşedintele ţării îşi foloseşte funcţia în bătălii politice care, de fapt, nici nu sunt ale domniei sale', a conchis Victor Ponta.

În acelaşi context, Martin Schulz a precizat că nu comentează declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu pentru că îl respectă pe acesta.

Schulz a dorit să facă însă o clarificare referitor la acuzaţia lui Traian Băsescu privind faptul că grupul socialist ar fi fost extrem de greu de convins să dea un vot care să creeze o perspectivă europeană pentru Republica Moldova.

'Ca preşedinte al Parlamentului European, am avut invitaţi oficiali din Moldova, lideri din toate partidele politice. În toate aceste întâlniri am subliniat faptul că pot conta pe noi ca sprijin în Uniunea Europeană. (...) Întotdeauna au avut un sprijin în mine, de aceea cred că s-a înşelat. Poate că unul dintre consilierii săi i-a dat hârtiile greşite, nu ştiu', a subliniat Martin Schulz.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ