Ponta: Trebuie să spunem şi în Europa că soluţiile de austeritate nu au dus la lucruri bune

| 18 aug, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat luni, la deschiderea manifestării Diaspora Estival de la Eforie Nord, că direcţia economică în care merge România depinde şi de evoluţiile din economia UE, iar în plan european trebuie arătat că soluţiile de austeritate înseamnă până la urmă pierderea războiului economic la nivel global.

'Din punct de vedere economic, singura soluţie pe termen mediu şi lung este aceea de a arăta ca România şi Europa merg în aceiaşi direcţie. În România, în ultima săptămână a fost un concurs 'cine zice că-i mai rău' în România. Mă rog, avem creştere economică de 2,6%, am creat noi locuri de muncă, avem o producţie industrială, export, economie care s-a refăcut după criză. Problema este care este direcţia în care merge şi România şi Europa. În realitate, cred că ceea ce trebuie să facem şi în România şi în Europa este să stabilim direcţia. Mergem spre direcţia 2009-2010, austeritate, tăiem peste tot', a afirmat şeful Guvernului.

De asemenea, prim-ministrul a arătat că pe lângă problemele create de austeritate în România, cunoaşte şi ce s-a întâmplat în ţări Spania sau Italia, care sunt încă puternic afectate de şomaj. 'Ştiu foarte bine de ce în Marea Britanie există această mare nemulţumire care este canalizată tot timpul spre alţii ca să nu se canalizeze spre proprii decidenţi', a adăugat el.

Premierul Ponta a concluzionat că reprezentanţii României trebuie să spună în Europa că prin soluţii de austeritate cum au fost cele luate în ultimii ani economia UE va ieşi pierzătoare mai devreme sau mai târziu din competiţia de la nivel global.

'În realitate ceea ce trebuie să facem şi în România şi în Europa este să spunem că soluţiile care au fost adoptate în ultimii ani nu au dus la lucruri bune, de fiecare dată s-a tăiat de la oameni, cei care au fost afectaţi au fost oamenii şi cei care au avut de câştigat au fost cei cu marile firme şi marile afaceri. Eu cred că rolul pe care România trebuie să-l joace mai departe este să sprijine ideea că Europa în care câştigă doar marile companii şi marile bănci, şi de fiecare dată oamenii au doar de pierdut, fie că sunt din România, Spania sau Anglia, va pierde războiul economic, mai devreme sau mai târziu', a mai spus premierul.

El a participat luni, la Eforie Nord, la deschiderea Programului 'Diaspora Estival', organizat Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, la care participă în această săptămână reprezentanţi ai organizaţiilor reprezentative ale comunităţilor româneşti din afara graniţelor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ