Ponta: Viitorul preşedinte al României nu va fi un mafiot care ameninţă
Viitorul preşedinte al României nu va face niciunul dintre lucrurile pe care nu ar trebui să le facă un şef de stat, a afirmat premierul Victor Ponta luni seară, la România TV.
"Eu vă garantez că viitorul preşedinte al României va fi preşedinte, nu va fi şeful procurorilor, nu va fi înjurătorul de duminică seară, nu va fi un mafiot care ameninţă, nu va fi un individ care îşi dă lui case şi terenuri, asta vă garantez. (...) Sunt convins că ori domnul Tăriceanu, ori domnul Oprescu, ori eu însumi, dacă oricare dintre noi va candida şi va câştiga, că aceste lucruri pe care le-am învăţat în aceşti zece ani despre ce nu trebuie să facă un preşedinte vor fi categoric aplicate", a spus premierul.
Întrebat dacă s-a hotărât în privinţa candidaturii la Preşedinţie, Ponta a răspuns că o decizie în acest sens se va lua după alegerile pentru Parlamentul European, nefiind exclusă varianta refacerii USL şi desemnarea unui candidat comun.
'Speranţa mea e, cred că se supără unii, dar eu cred după 25 mai sunt şanse mari să refacem USL, iar atunci luăm o decizie în cadrul USL, în baza a ceea ce scrie în acordul USL, un partid are premierul, un partid are preşedintele. (...) Eu cred în ideea de USL', a precizat Victor Ponta.
El a respins, în acelaşi context, varianta în care candidatul la funcţia de preşedinte va intra în competiţia electorală în tandem cu un candidat la funcţia de prim-ministru, precizând că respinge ideea de a impune Parlamentului un şef al Guvernului.
Victor Ponta a evitat să spună pe cine ar numi prim-ministru în cazul în care ar fi ales preşedinte, dar a exclus din start variantele Traian Băsescu sau Crin Antonescu.
'Domnul Traian Băsescu este doar un scenariu de coşmar şi nu mă interesează aşa ceva, iar domnul Antonescu, cu tot respectul, chiar nu vreau să se supere, cred că nici măcar domnia sa nu s-ar vedea prim-ministru, că e de muncă acolo", a susţinut el.